Noul PNS: Investiții de 500.000 de euro pe fermă, nerambursabili!

În propunerile pentru Planul Național Strategic (PNS) 2023-2027 este prevăzută înființarea sistemelor de irigații la nivelul fermei, cu o alocare publică de 100 milioane euro și o valoare maximă a sprijinului de 500.000 euro/beneficiar. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), dezbaterile cu privire la elaborarea Planului Național Strategic (PNS), […]
Cum ne încălzim? Ce spune UE, ce spun autoritățile, ce pot face românii

Să fiți ecologiști și cuminți, să respectați natura și să nu mai tăiați pădurile pentru a face focul în sobe, ne tot transmit de o vreme liderii europeni în graba lor de a salva mediul. Sigur că au dreptate și că și noi vrem să fim buni cu planeta, numai că, uite, nu întotdeauna se […]
APIA: Subvenții în valoare de 2,2 MILIARDE de EURO, în conturile fermierilor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță printr-o informare de presă faptul că plata fermierilor pentru cererile depuse în Campania 2021 continuă. Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură informează că începând cu data de 18 octombrie 2021 și până în prezent a autorizat la plată suma de 2,19 miliarde de euro pentru […]
Jumătate din județele României vor beneficia de 60% sprijin nerambursabil în acest an pentru proiecte de investiții

Analiză REI – Harta intensităților de finanțare nerambursabilă cu componentă de ajutor de stat din 2022: Aproximativ jumătate din județele României vor putea beneficia de 60% sprijin nerambursabil din acest an pentru proiecte de investiții, atingând chiar și 70-80% în cazul IMM 19 dintre județele României vor beneficia de sprijin de 60% prin schemele de […]
Dificultăți pentru producătorii de fertilizanți. Ce răspuns le-a dat Chesnoiu

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a avut o întâlnire cu reprezentanții Azomureș, în contextul dificultăților semnalate de conducerea executivă a companiei producătoare de fertilizanți, din cauza prețului ridicat la gaze naturale și energie electrică, se arată într-o informare de pagina oficială de Facebook a MADR. „Mă preocupă în permanență identificarea soluțiilor pentru a menține producția agricolă […]
Date alarmante privind prețurile din panificație! Se cere intervenția urgentă a Guvernului

Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN) cere intervenția urgentă a Guvernului pentru sprijinirea celui mai afectat sector din industria alimentară de majorarea preţurilor la energie, gaze şi materie primă, şi pentru atenuarea şocului scumpirilor la făină şi pâine, informează AGERPRES. „Încă din trimestrul IV al anului 2021 am sesizat autorităţile […]
APIA: Când se depun și ce trebuie să conțină cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că până la data 31 ianuarie 2022 inclusiv, se depun cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor, aferent serviciilor prestate în luna decembrie și în trimestrul al IV-lea al anului 2021, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri de Agenție. Cererile […]
Lămuriri AFIR pentru solicitanții de fonduri europene pe măsurile neagricole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat o notă de clarificare privind încadrarea corectă a activității propuse spre finanțare de către o întreprindere care achiziționează ATV-uri sau SSV-uri (ATV-uri sportive) în scopul închirierii acestora către turiști, în cadrul sM 6.2 și sM 6.4. Pentru a asigura o evaluare unitară a Cererilor de finanțare pentru […]
Adrian Pintea anunță subvențiile APIA care intră în conturile fermierilor în 2022
Toate subvențiile APIA pe care le-au primit fermierii anul trecut, vor intra la plată și anul acesta. Declarația îi aparține directorului general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Adrian Pintea. Într-un interviu acordat realizatorului Ovidiu Ghinea, în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”, Adrian Pintea a vorbit despre planurile agenției pe care o conduce […]
Când se modifică data de REFERINȚĂ pentru subvenția ANT la BOVINE

Data de referință pentru crescătorii de bovine care vor să beneficieze de ajutorul național tranzitoriu (ANT) se va modifica, însă nu anul acesta, a anunțat directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în direct la AGRO TV. Într-un interviu acordat realizatorului Ovidiu Ghinea, șeful APIA a precizat că data de referință […]
Subvenția APIA care crește semnificativ anul acesta! Anunțul șefului APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început încă din primele zile ale acestui an plățile către fermierii români, iar acestea vor continua și în perioada următoare cu noi subvenții care vor intra la plată. Printre schemele de plată care urmează să înceapă se numără și ajutoarele naționale tranzitorii (ANT), iar unele dintre […]