EXCLUSIV: Laurenţiu Baciu (LAPAR): Suntem în stare să producem de cel puţin două-trei ori mai mult decât pot comercializa magazinele

Preşedintele LAPAR a declarat că Legea 321 a fost aprobată şi cei care o mai comentează sunt „defazaţi”: „Legea a fost votată şi acum aşteptăm contracte ferme de la comercianţi. Este o lege pentru cei care vor să consume produse proaspete, naturale, pentru cei care consumă produse româneşti. Suntem în stare să producem de cel […]
AGROSTAR sare în sprijinul celor care vor să acceseze fonduri europene

Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe AGROSTAR a creat o rețea de șapte Centre Regionale, care oferă, prin Agricultura AGROSTAR SRL, în parteneriat cu SC Gapa SRL, consultanță și sprijin în vederea accesării de fonduri europene prin PNDR-Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, dar și prin alte programe europene. […]
Ministrul Irimescu spune ca vom scapa de criza laptelui

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a vorbit despre întâlnirea pe care a avut-o cu ceilalți miniștri de profil din Europa. La Bruxelles a avut loc luni Consiliul de Agricultura și Pescuit al Uniunii Europene, principala temă de discuție fiind luarea de măsuri de sprijin pentru sectoarele afectate de criză (carne de porc, lactate, legume și fructe), […]
DSVSA Tulcea: Controale la unităţile de alimentaţie publică

Inspectorii DSVSA Tulcea au intensificat controalele efectuate în unitățile de alimentație publică: restaurante, pensiuni turistice, cantine, laboratoare de cofetarii/ patiserii, pizzerii și unități de comercializare: supermarketuri și magazine alimentare, situate în zonele de interes turistic. În acest sens, DSVSA Tulcea a întreprins următoarele acțiuni: S-au stabilit traseele de control în zonele de interes turistic: zona […]
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Incepetul săptămânii viitoare va fi caracterizat de o vreme capricioasă, cu averse, descărcări electrice și posibile căderi de grindină. Administrația Națională de Meteorologie a făcut publică o estimare a valorilor de temperatură și precipitații pentru următoarele două săptămâni. În zilele ce vor veni, vremea va fi din ce în ce mai călduroasă, lucru care nu […]
Sibiu: Terenurile agricole în județ se scumpesc

Un hectar de teren agricol în județul Sibiu a ajuns să coste 4400 de euro, în prezent, după ce anul trecut prețul mediu urcase până la 6700 de euro. Oficial, străinii dețin 12 la sută din suprafața agricolă, însă neoficial cifra este mult mai mare. O analiză a Direcției pentru Agricultură a Județului Sibiu arată […]
Ce măsuri de simplificare a accesului la PNDR a identificat AFIR-ul

Pentru creșterea absorbţiei fondurilor pentru dezvoltare rurală (AFIR) au fost identificate 52 de măsuri de simplificare a accesului PNDR 2014-2020, între care amintim: – Reducerea numărului de documente si de avize solicitate la depunerea proiectului. – Extinderea disponibilității proiectelor tip pentru diferitele tipuri de investiții şi a formularelor standardizate pentru toate tipurile de proiecte. – […]
RECORDURI: Copacul cu cea mai rapidă creștere

Copacul cu cea mai rapidă creștere poartă denumirea științifică de Paulownia tomentosa, fiind o varietate a familiei de plante Paulowniaceae, de origine asiatică. Potrivit site-ului www.guinnessworldrecords.com, Paulownia tomentosa poate crește șase metri în primul an de viață și până la 30 de centimetri în trei săptămâni, iar recordul a fost omologat la 1 ianuarie 2011. […]
DSVSA: Caz de Antrax confirmat în județul Giurgiu

În data de 14 iulie a fost confirmat un caz de Antrax, la un berbec dinlr-o gospodărie din localitatea Vieru, comuna Putineiu, județul Giurgiu. În urma sacrificării de necesitate a unei ovine, pe data de 11 iulie 2016, proprietarul a tranșat animalul și a depozitat o parte în frigiderul aflat în exploatație, iar o altă […]
Argeş: 5 persoane anchetate pentru furt de cai

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș și cei ai Secției de Poliție Rurală Schitu Golești, împreună cu reprezentanții D.S.V.S.A. Argeș și cei ai Oficiului Județean pentru Zootehnie Argeș, au acționat pe raza comunei Berevoești, cu ocazia Târgului anual ‘Sf. Marina’. Cu această ocazie, polițiștii au depistat cinci bărbați care comercializau cabaline fără […]