Pregătirea operatorilor în vederea aplicării produselor de protecția plantelor
Despre ce înseamnă pregătirea operatorilor și lucrurile pe care trebuie să le avem în vedere în faza de pregătire a aplicării produselor pentru protecția plantelor, precum și despre echipamentul individual de protecție ce trebuie purtat în această etapă, ne vorbesc astăzi specialiștii Asociației Industriei de Protecția Plantelor din România – AIPROM.
Oros: „Cand apare o criza in Romania, este afectat producatorul mic”
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros a declarat astăzi la Iași că sprijină în continuare producătorii mici și continuă să facă apel la consumul de produse locale, de produse românești. „Când apare o criză în România este afectat producătorul mic și din nefericire la noi, marea majoritate sunt producători mici. Iar într-un lanț valoric ei sunt cei […]
Scheme de sprijin pentru legumicultura, pomicultura si viticultura, anuntate de Adrian Oros
Vești bune pentru fermierii din sectoarele legumicol, pomicol și viticol! Aceștia nu au fost uitați de oficialii din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care lucrează în prezent la niște scheme de sprijin care să vină în ajutorul celor afectați atât de secetă, cât și de pandemie. Într-o conferință de presă susținută în județul Iași, […]
Intalnire cu fermierii din judetul Suceava. PROBLEMELE ridicate specifice zonei
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Oros, s-a întâlnit joi, 27 august 2020, la Gura Humorului cu colegii săi, medicii veterinari din județul Suceava pentru a analiza problemele specifice și pentru a comunica prioritățile Ministerului Agriculturii. Un subiect important și foarte delicat, a fost cel privind impactul economic și social al închiderii de către Grupul […]
ULTIMA ORA! Ministrul Agriculturii a anuntat DATA la care se platesc despagubirile
Ministrul agriculturii, Adrian Oros a declarat astăzi la Iași că sumele alocate pentru despăgubirile din cauza secetei vor fi virate din data de 15 septembrie. La nivelul țării sunt peste 34.000 de fermieri care au culturile afectate din toamna anului trecut. De asemenea vor fi dați bani și pentru persoanele care au culturi afectate în […]
Comisia Europeana a APROBAT! Ajutor de 100.000 euro pentru fermierii romani
Ajutor de până la 100.000 euro pentru fermierii români afectați de criza COVID-19! Comisia Europeană a anunțat că a aprobat schema de ajutor de stat în valoare de 4,521 miliarde de lei (935 milioane de euro) introdusă de România pentru a susţine companiile afectate de pandemia de coronavirus. Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului […]
ORDIN MADR: Tinerii fermieri vor primi in arenda teren neintabulat
O măsură așteptată cu mare interes de tinerii fermieri este cea a acordării a până la 50 de hectare de teren agricol, odată cu banii acordați prin instalarea tinerilor fermieri. Măsura a fost anunțată de ministrul Agriculturii încă din primele luni de la preluarea mandatului, însă deocamdată, aceasta nu poate fi pusă în aplicare din […]
Ordinul antiincendiu, ANULAT! Peste 50% din continut necesita modificari
Ordinul antiincendiu (182/2020) care a trezit nemulțumirea fermierilor a fost anulat! Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat că acest ordin privind normele de prevenire și stingere a incendiilor reprezentative activităților sectoarelor din domeniul agricol va fi abrogat. Decizia urmează să se publice în Monitorul Oficial în cel mai scurt timp. Acest Ordin a fost […]
Vin banii pentru fermierii romani! Ajutoarele aprobate de Guvern
Vin banii pentru fermierii români afectați de criza COVID-19! Mai multe proiecte de ordonanțe și hotărâri care îi vizează pe agricultori au fost incluse pe listă pentru aprobare în ședința de Guvern de joi. Potrivit unei informări de presă, printre acestea se află ajutoarele pentru fermierii din sectoarele bovin, suin, avicol, precum și pentru cei […]