Și-a găsit sfârșitul în coarnele taurului pe care îl îngrijea

Sfîrșit tragic pentru un crescător de animale: a fost găsit fără suflare, pe un câmp, ucis de taurul pe care îl îngrijea Poliţiştii din Alba au aunțat că trupul unui bărbat de 63 de ani, din localitatea Bia, comuna Şona, a fost joi, 7 octombrie 2021, pe un câmp de pe raza localităţii, prezentând mai […]
Vești proaste de la AFIR: NU MAI SUNT BANI pentru tinerii fermieri!

Fondurile europene alocate pentru instalarea tinerilor fermieri, disponibile prin submăsura (sM) 6.1 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), au fost epuizate, se arată într-un comunicat al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), remis vineri AGERPRES. Astfel, fondurile solicitate de tinerii fermieri au ajuns la un procent de peste 150% din […]
Înscrierile la INDAGRA 2021 sunt în plină desfășurare! ROMEXPO te invită să participi ca expozant

În perioada 27 – 31 octombrie, ROMEXPO organizează INDAGRA 2021 – Târgul internațional de produse și echipamente din domeniul agriculturii, viticulturii și zootehniei – cel mai așteptat târg din programul expozițional 2021. „Ne bucurăm că în curând ne vom putea revedea în condiții de siguranță în Centrul Expozițional ROMEXPO. Prin organizarea acestei manifestări, ne propunem […]
Vești triste de la olteni! Nu mai e ca pe vremea lui Nea Mărin…

Vin vești triste de la olteni! Nu mai e ca pe vremea lui Nea Mărin…! Producția de zaibăr a fost redusă la jumătate anul acesta. Seceta a făcut ravagii pentru soiul de viță Seibel Vinul pe care actorul Amza Pellea l-a făcut celebru în filmele ți scenetele cu Nea Mărin este pe cale să dispară […]
Transportul de animale vii – DA sau BA? Daniel Buda: ”Mor cu ei de gât”

Bătăliile din Parlamentul European pe marginea subiectului privind transportul de animale vii sunt mai vii ca niciodată. Există, se pare, mai multe voci extremiste care cer interzicerea totală a acestor transporturi, în timp ce alți europarlamentari, împreună cu crescătorii de animale, pledează pentru continuarea acestor practici. Cert este că raportul final al Comisiei de anchetă […]
SRI-ul cu ochii pe tot ce mișcă! De acum și primarii vor primi informații

Legile securității naționale necesită schimbări urgente, iar una dintre modificări îi vizează chiar pe primari, este concluzia membrilor Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI. Aceștia au efectuat joi o vizită de lucru la Galaţi, la Direcţia Regională de Informaţii Moldova Sud a Serviciului Român de Informaţii, cu competenţe în judeţele Galaţi (sediul principal), Bacău, Brăila, […]
Sprijin european pentru sectoarele fructelor și legumelor și vitivinicol. Vezi care sunt măsurile!

Comisia Europeană vine cu noi măsuri în sprijinul fermierilor din sectoarele fructelor și legumelor și vitivinicol. Astfel, Comisia a adoptat miercuri, 6 octombrie, măsurile de sprijin pentru sectorul vitivinicol, care includ un sprijin mai mare pentru instrumentele de gestionare a riscurilor, cum sunt asigurarea recoltelor și fondurile mutuale, și prelungirea, până la 15 octombrie 2022, […]
E GRAV! Dacă nu ai apucat să-ți iei haine groase, grăbește-te!

E grav…dacă nu ai apucat să-ți iei haine groase, grăbește-te! Hainele se scumpesc în toată lumea! Preţul bumbacului a ajuns la maximul ultimilor 10 ani Vine frigul și n-ai apucat să-ți cumperi haine groase?! E grav…Hainele se vor scumpi în perioada următoare! Cotaţiile futures la bumbac au trecut peste pragul de un dolar pentru o […]
Termen FINAL la APIA pentru fermierii care primesc subvenții în 2021

Agenție de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că beneficiarii mai pot solicita eliberarea de adeverinţe aferente Campaniei 2021 pentru schemele de plăți directe și măsurile de mediu și climă, până la data demarării autorizării la plată în avans, respectiv până la data de 18 octombrie 2021. Reamintim că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și […]
LOVITURĂ pentru oierii români! Cele trei scenarii pregătite la Bruxelles privind transportul

Transportul de animale vii rămâne în continuare o problemă extrem de fierbinte la nivel european. Bătălia se dă în continuare în Parlamentul European, iar presiunile din partea activiștilor pentru interzicerea completă a transportului sunt extrem de mari, lucru ce ar putea avea repercusiuni cât se poate de mari pentru crescătorii de ovine români. În emisiunea […]
 
				