Producții de porumb de 16 tone/hectar – Secretul succesului pentru un fermier bănățean

porumb

În ultimii ani, discuțiile privind obligativitatea dezvoltării infrastructurii de irigații din România au căpătat amploare, iar dovezile privind necesitatea acesteia sunt din ce în ce mai clare. În emisiunea ”Portret de Fermier”, realizatorul Ovidiu Ghinea a călătorit până în ferma unui tânăr fermier din județul Arad, care demonstrează pin ceea ce face diferența de la cer la pământ între culturile irigate și cele neirigate.

Dacă pe suprafața irigată a avut parcele unde recolta de porumb a atins 16 tone/hectar anul acesta, Cosmin Micu ne-a povestit că pe suprafețele neirigate, situația a fost diametral opusă.

”Anul acesta a fost unul dintre cei mai buni ani de când fac eu agricultură, pe toate planurile – și ca producții, și ca prețuri. La producții, pe partea de cereale și rapiță am stat foarte bine, în schimb mai prost am stat la porumbul neirigat. Anul acesta am irigat 100 de hectare cu mici acumulări de apă pe care le-am avut, nu cu o cantitate foarte mare de apă, cu patru udări a câte 35-40 de litri/udare și am reușit să obținem o producție medie de 10,6 tone/hectar. Am avut parcele între 9 tone/hectar și 16 tone/hectar. La parcela unde am obținut 16 tone am aplicat și gunoi de grajd între 50 și 60 de tone pe hectar, gunoi de oaie. La porumbul neirigat, lucrurile au stat mai prost, am făcut o producție de 4.680 kg”, ne-a spus Cosmin Micu.

Cosmin Micu exploatează o suprafață de peste 1.300 de hectare în localitatea Mănăștur, județul Arad. Mai multe detalii privind producțiile pe care le-a obținut, dar și investițiile pe care plănuiește să le realizeze pentru a-și continua dezvoltarea, aflați urmărind ediția completă a emisiunii ”Portret de Fermier”.

YouTube player

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.