Fonduri europene pentru micile afaceri de la țară – Maxim 70.000 EURO/proiect

amanarea ratelor creditul fermierului APIA, fonduri europene

Micii antreprenori din mediul rural, care vor să-și deschidă sau să-și dezvolte afacerile prin accesarea de fonduri europene, trebuie să se pregătească. Deși Ministerul Agriculturii a eliminat complet una dintre liniile de finanțare dedicate acestor antreprenori, proiectele de acest gen se vor finanța prin intermediul Grupurilor de Acțiune Locală (GAL), prin strategiile dezvoltate de acestea la nivelul fiecărei comunități.

Potrivit informațiilor actuale, se pare că unele GAL-uri se pregătesc să lanseze primele ghiduri de finanțare pentru doritorii de fonduri europene, în perioada mai-iunie.

”DR-29 a fost eliminat de către Ministerul Agriculturii din structura națională. Prin urmare, finanțare non-agricolă în zona rurală se acordă exclusiv în județele din Programul pentru Tranziție Justă și prin programele GAL-urilor, DR-36, axa LEADER. Cu siguranță proiecte mult mai mici, 30.000, 40.000, până la 70.000 de euro, în funcție de strategia fiecărui GAL în parte. Din câte am observat, GAL-urile se grăbesc, vor să lanseze deja primele ghiduri de finanțare în lunile mai-iunie, pentru că și ei au intrat în perioada de monitorizare și cu siguranță vor avea câteva măsuri bune, însă măsuri mult mai mici, mult mai ușor de accesat și mult mai bine gestionate prin GAL și AFIR la nivel local”, a precizat consultantul Cosmin Măglaș, pentru AGRO TV.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

7 comentarii

  1. Se poate accesa dar nu simplu și ai nevoie de ajutorul firmelor specializate să se ocupe de dosar multă răbdare și bani nimic clar au simplificat procedura mai ai nevoie de aia de aia stai să vedem ce se mai schimbă

  2. Nu sunt vrajeli…dar 70000 in ziua de azi cand dupa un angajat plyesti pe an in jur de 22000 de euro salar …un salar mediu spre f mic…nu un salar mediu…pai fa un calcul daca programul te obliga la 2 sau 3 sau 5 angajati….ce mai is 70000 de euro ca plan de finantare…va zic eu…bani spre bugetul din stat prin taxe salariale …nici decum investitii…ce utilaje poti lua in ziua dr azi din 70000euro…poate frizer ,vulcanizator etc….ce bani produci tu la asemenea finantari sa rezisti si sa dezvolti ceva??nimic…e tuns frunze la caini….cam asta e…cred ca stau la coada sa ia banii…:)))
    Ori tepari,ori idioti care nu fac un calcul sau nu au informatii….genu asta…ati fistrus tot mediu de afaceri si acuma vine tsunamiul pe voi idiotilor care hotarati si dati acesti bani…

    • Cred ca faceti o confuzie majora si-i dezinformati si pe altii. Fondurile europene au scopul de a sustine dezvoltarea, de a impulsiona micile sau marile afaceri cu un aport financiar de sprijin, nu de a le subventiona total. Asta presupune ca un pfa sau srl sa aiba deja un plan de afaceri bine conturat si un capital propriu de lucru, nu doar o dorinta de Craciun si buzunarele goale, asteptand UE sa-i dea pomana. Dupa calculul dumneavoastra, fondurile europene ar trebui sa acopere cheltuielile firmei, cu tot cu achizitii, salarii si impozite iar profitul… sa va intre integral in buzunar? Pai cine-i hotul si cine-i prostul in cazul asta? Are romanul o vorba: „Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si in traista”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.