Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări privind înrăutățirea vremii în mai multe zone ale țării în următoarele două zile. Viscolul și vânturile puternice se vor resimți cel puțin până în seara de marți, 17 decembrie, informează meteorologii.
Începând de duminică, 15 decembrie, intră în vigoare avertizarea Cod galben în zona de munte din toată țara, unde vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50-70 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m, de 75-95 km/h și vor fi perioade cu viscol.
Până luni dimineața, în cea mai mare parte a Olteniei, sud-vestul Munteniei, precum și în sud-vestul și sudul Transilvaniei, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50-60 km/h.
Începând de luni, 16 decembrie, ora 10, intră în vigoare Codul portocaliu vizând fenomenele de viscol puternic la altitudini de peste 1600 m în Carpații Orientali și Meridionali. Vântul va sufla tare cu rafale de 90-120 km/h, viscolind puternic zăpada depusă în zilele precedente și determinând scăderea vizibilității, precizează meteorologii. Avertizarea rămâne valabină până în 17 decembrie, ora 21.
Tot până marți seara va fi în vigoare și un Cod galben privind vântul puternic în numeroase zone: Dobrogea, jumătatea de nord a Moldovei și Crișanei, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în vestul și sudul Olteniei și al Transilvaniei.