Uite că 14 februarie nu e o zi specială doar pentru îndrăgostiți, ci și pentru fermierii care au solicitat finanțări AFIR prin intervenția DR22- Investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publcat vineri Raportul de selecție suplimentar aferent intervenției DR22, sesiunea 01/ 2023, Sector prioritar Condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole, potrivit căruia au fost selectate în vederea finanțării încă 102 proiecte având o valoare publică totală de 259.293.400 de euro.
Lista cu proiectele selectate poate fi cnsultată la linkul https://www.afir.ro/rapoarte/rapoarte-feadr/selectie/