O suprataxă de aproape 21% la importul de roșii din Mexic ar putea inta în vigoare de la jumătatea lunii iulie, odată cu retragerea SUA din acordul bilateral cu țara vecină care permite importul de tomate fără taxe vamale, potrivit intențiilor anunțate luni de administrația de la Washington, notează AFP, citată de AGERPRES.
„Prezentul acord nu a reușit să protejeze producătorii americani împotriva importurilor mexicane la prețuri inechitabile, Ministerul Comerțului primind numeroase comentarii care cer retragerea din acord. Acest lucru va permite producătorilor americani să se confrunte cu o concurență sănătoasă”, se arată într-un comunicat al Agenției pentru comerț internațional (ITA), o ramură a ministerului.
Totodată, ministerul are în plan reintroducerea, începând cu 14 iulie, a unei taxe de 20,91% menite să reducă practicile antidumping „la majoritatea importurilor de roșii mexicane”.
Potrivit datelor Departamentului american al Agriculturii (USDA), aproape toate exporturile de roșii ale Mexicului au destinația Statele Unite, reprezentând între 76% și 98% din diferitele tipuri de roșii importate de Statele Unite.
Datele Băncii Mondiale arată că Mexicul a exportat 1,8 milioane de tone de roșii în Statele Unite în 2023, în valoare de 2,8 miliarde de dolari (circa 2,4 miliarde de euro).
De la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, Mexicul este una dintre țintele principale ale taxelor vamale dorite de președintele american, fiind, de altfel, prima țară vizată, alături de Canada, de taxe vamale de 25% de la începutul lunii martie, după acuzațiile pe care Washingtonul le-a făcut celor doi vecini ai săi că nu fac suficient pentru a limita intrarea imigranților și a fentanilului în Statele Unite.
Aceste taxe vamale au fost ulterior suspendate în mare parte, dar Mexicul este afectat și de cele 25% impuse la oțel și aluminiu și mai ales automobile care intră în Statele Unite, două sectoare importante pentru țară.