Sprijin de 100.000 EURO pentru fermierii trecuți de 40 de ani, prin programul ”noul fermier”

Dacă programul ”tânărul fermieri” s-a bucurat de un succes imens în exercițiile financiare europene precedente, iar interesul rămâne crescut și în prezent, Uniunea Europeană pregătește o măsură de sprijin și pentru fermierii trecuți de vârsta de 40 de ani. Odată cu noua Politică Agricolă Comună, din 2023, europenii vor să lanseze programul ”noul fermier”.

Concret, prin intermediul acestui program, beneficiarii care au împlinit vârsta de 40 de ani și vor să se instaleze pentru prima dată ca șefi de exploatație agricolă, vor putea accesa fonduri europene la fel ca tinerii fermieri. “Noul fermier” este definit astfel încât să includă condițiile pentru a fi „șeful exploatației”, formarea profesională și/sau competențele corespunzătoare, precum și o limită de vârstă de peste 40 de ani.

Potrivit informațiilor pe care le avem la această dată, prin această linie de finanțare, fermierii vor putea accesa până la 100.000 euro/fermă, sprijin nerambursabil.

”Este un concept nou al Uniunii Europene. Odată cu Planul Național Strategic 2023-2027, și acest concept, noul fermier, va fi inclus și va putea fi finanțat. Nu trebuie înțeles greșit; conceptul de nou fermier este pentru persoanele de peste 40 de ani și care chiar încep o activitate agricolă pentru prima dată. Adică putem spune că o persoană peste 40 de ani din mediul urban care se duce în mediul rural și deschide o afacere, poate fi considerată nou fermier, sau și persoane din mediul rural care nu au avut treabă cu agricultura”, a explicat consultantul Ion Păunel pentru AGRO TV.

Vă vom ține la curent cu toate noutățile legate de această măsură de sprijin, pe măsură ce aflăm mai multe informații legate de noua Politică Agricolă Comună.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

25 COMENTARII

  1. Salut. Sunt un nou fermier care la data 2 septembrie 2021 am decis și am pus temeliea unei gospodarii țărănești în com. Țințareni R-ul Anenii Noi. Am virsta de 61 ani pina acum nu am avut asa ceva.

    • Mai sunt doi ani, sa fim sanatosi, sa traim pana atunci si mai vorbim. Doar sa va uniti cu Romania, ca sa puteti primi de la UE ceva.

  2. Am documente pe firmă deschisă dar nu funcționează din cauza crizei bancare din anii 2012 mă interesează mult acest program.

  3. Aș dori să mă mut la oraș , aveți ceva fonduri că la țară m-am cam săturat să tot aștepți banii europeni , la oraș trai și viața

  4. După cum se prezintă în articol, acești bani sunt pentru orășenii ce se apuca de agricultură, nu pt actualii oropsiți ai arșiței și gerurilor

  5. Oameni buni,, citiți mai bine articolul și vedeți ce scrie,, că peste doi ani va fi ce va fi și încă ceva,,nu mai lăsați mesaje să vă caute cineva că nu vă caută nimeni 😉😉

  6. 54 ani doresc sa-mi infintez o actvitae cu cultivare capsunilor am teren stau la tara vreau sa infintez o Asociatie Familiara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole