Meșterii populari duc tradiția din generație în generație. Însă, cât de rentabil mai este, în realitate, acest domeniu? Cât câștigă un meșter popular și cât timp trebuie să aloce produselor lucrate manual.
Am stat de vorbă cu Liliana Bogdan – Samoilă din județul Prahova, un meșter popular specializat în țesutul manual al covoarelor tradiționale și al tapiseriilor. Cu o experiență de peste 20 de ani în acest domeniu.
Reporter: Doamna Liliana Bogdan, cum ați început acest drum al țesutului tradițional?
Liliana Bogdan: Tradiția țesutului la gherghef a început în familia mea odată cu bunica mea, pe linie maternă. Ea a lucrat într-un atelier de țesut covoare ce aparținea unui penitenciar pentru deținute politic, aflat în satul nostru, prin anii ’70. Acolo, bunica le iniția pe deținute în arta țesutului. Mai târziu, mama și mătușa mea au urmat aceeași cale, lucrând la „Covorul Popular Comarnic”, un atelier deschis în sat după desființarea penitenciarului. În casă la noi s-a țesut dintotdeauna, iar eu am crescut înconjurată de această lume a firelor și a modelelor tradiționale. După terminarea studiilor, având deja cunoștințe despre acest meșteșug, am decis să merg la același atelier, unde am făcut o perioadă de ucenicie timp de trei luni, sub îndrumarea unei adevărate maeștri în arta țesutului. Prima mea lucrare am realizat-o fără greșeală, iar de atunci nu m-am mai oprit.
Reporter: Cine sunt, în general, clienții dumneavoastră?
Liliana Bogdan: Cererea este foarte mare, iar în prezent cu greu fac față comenzilor. Majoritatea clienților mei sunt românii plecați peste hotare, care își doresc în casele lor un simbol autentic al tradiției românești. Totodată, observ că și aici, în țară, oamenii se reîntorc către obiectele făurite de meșterii populari, ceea ce mă bucură enorm. Cel mai bine se vând traistuțele, care pornesc de la 300 de lei și pot ajunge până la 700 de lei, în funcție de complexitate. De asemenea, semnele de carte țesute sunt apreciate, acestea costă 30 de lei. Brâiele tradiționale se vând și ele foarte bine, prețurile fiind între 150 și 200 de lei. Cele mai cerute tapiserii sunt cele cu maci și spice, dar și cele cu motive tradiționale florale, zoomorfe sau antropomorfe.
Reporter: Unde vă promovați creațiile?
Liliana Bogdan: Particip la târgurile organizate de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” și la evenimentele organizate de Centrul Cultural Ploiești. Însă cei mai mulți clienți îmi descoperă lucrările pe pagina mea de Facebook, Atelier Artă Textilă – Covoare Tradiționale și Tapiserii Țesute Manual.
Reporter: Cât timp durează realizarea unui covor tradițional?
Liliana Bogdan: Totul depinde de dimensiunea și complexitatea modelului. Pentru un metru pătrat de covor țesut manual, cu motive tradiționale, este nevoie de aproximativ două săptămâni de muncă, lucrând opt ore pe zi. Autenticitatea acestor covoare este incontestabilă, ele fiind recunoscute ca obiecte de patrimoniu UNESCO.
Reporter: Ce simboluri regăsim în covoarele și tapiseriile dumneavoastră?
Liliana Bogdan: În creațiile mele am integrat întreaga noastră simbolistică tradițională. Modelele florale, vegetale, cosmice, zoomorfe și antropomorfe sunt toate parte din moștenirea noastră culturală și spirituală. De-a lungul acestor 20 de ani, am continuat să țes pe fire poveștile acestui neam, ducând mai departe o tradiție ce merită păstrată și prețuită.