Sarbatorile traditiilor romanesti sunt mai cautate decat litoralul!

Dacă ieri am vorbit despre Sâmbra oilor, se cuvine ca astăzi să aducem în discuţie sărbătoara care găzduieşte acest eveniment traditional şi îndrăgit de o ţară întreagă.

Ruptul sterpelor nu este altceva decât cea mai veche şi complexă sărbătoare pastorală, acolo unde, întâlnim precum am spus în articolul precedent, tradiţia românească la care mii de oameni participă an de an.

Precum am scris anterior, Ruptul sterpelor reprezintă începutul sezonului pastoral care include numerase activităţi practice şi juridice ce adună oştenii la un loc pentru o petrecere câmpenească plină de merinde, voie bună şi evident, băutură pe măsură. „Floare mândră de pe Iza“, este celebrul concurs de muzică populară ce include numeroase manifestări care ajung să însufletească această sărbătoare ce reprezintă un prilej de voie bună ce se desfăşoară pe mai bine de o săptămână.

Practici şi ritualuri magice

Evident, o sărbătoare tradiţională trebuie să includă în mod obligatoriu şi obiceiuri stravechi, care, prin respectarea tradiţiei sunt date mai departe copiilor ce asistă la astfel de evenimente. Aşadar, aici vom fi marotrii unor desăvârşite tradiţii româneşti, precum :

- Publicitate -
  • Afumarea ciobanilor şi a oilor;
  • Alungarea prin strigăte şi zgomote a „vrăjitoarelor“ care fură sporul laptelui;
  • Anularea puterii cucului de a lua sau strica laptele prin practica magică „Cucu-Răscucu“;
  • Purificarea oilor şi a stăpânilor de oi prin stropirea cu apă sfinţită;
  • Scăldatul ritual în apa curată a Izei sau spălatul cu roua plantelor;
  • Prepararea unor alimente rituale sau pronunţarea de formule magice fac parte din obiceiurile locale ale sărbătorii.

Odată terminată sărbătoarea, petrecerea continuă pentru toţi cei care sunt prezenţi, aceştia având oportunitate, poate unică, de a se delecta cu preparate inedite, ca balmoşul, mămăliga fiartă în lapte cu adaos de unt, mielul fript haiducesc, colacii de Sângiorz, caşul de la prima mulsoare etc.

Petrecerea se termină doar atunci când muzica, băutura, jocul după melodiile păstoreşti specifice şi voia bună îi face pe cei prezenţi să tragă copertina şi să se bucure de un somn şi odihnă bine meritate.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole