Săptămâna Agricolă – Vești din piața cerealelor, alertă ANSVSA, și noi plăți pentru fermieri, în perioada 15-21 iulie 2024
Veștile pentru fermieri, în săptămâna agricolă încheiată, vin atât din industria zootehnică, dar și din cea agricolă. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat apariția virusului pestei micilor rumegătoare (PMR) la o fermă de oi din județul Tulcea.
Un alt subiect important de pe agenda agricolă a acestei săptămâni este dat de situația pieței cerealelor, unde specialiștii demontează mitul că România s-ar afla pe primul loc la exportul de grâu în Uniunea Europeană.
De asemenea, APIA vine către fermieri cu precizări legate de plățile efectuate în perioada 15-18 iulie 2024, iar Guvernul alocă Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale 840 milioane de lei pentru a susține activitatea fermierilor.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a anunțat printr-un comunicat de presă apariția unui focar de pestă a micilor rumegătoare. Ferma afectată se află în localitatea Baia, din județul Tulcea, care deține un efectiv de 49.091 oi, iar diagnosticul a fost dat de reprezentanții Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA), în urma analizei probelor prelevate, conform comunicatului. Așadar, în data de 19.07.2024 a fost confirmată prezența primului focar de pestă a micilor rumegătoare. În jurul zonei afectate s-au luat măsuri, precum delimitarea zonelor de protecție (3 km) și de supraveghere (10 km), dar și restricționarea circulației persoanelor, animalelor sau mijloacelor de transport. Toate întreprinderile comerciale de ovine și caprine din județul Tulcea au fost anunțate și verificate, pentru a se asigura respectarea normelor de biosecuritate.
Fermierii au parte de vești și din industria agricolă. Specialiștii demontează mitul care a prezentat România ca fiind pe primul loc la exportul de grâu în Uniunea Europeană, după ce informația a fost preluată de mai multe publicații media. Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole, a clarificat pentru AgroTV, situația dată de această informație.
,,România, care a început prima recoltarea, e logic că a expediat primele loturi de marfă, care sunt cotate la valoarea de 286.500 de tone de grâu, conform DG-Agri. Doi, România are un fals loc unu astăzi, este efectiv o fantasmă, pentru simplul motiv că acest clasament se va termina pe 30.06.2025”, a declarat Cezar Gheorghe.
Tot săptămâna care tocmai s-a încheiat, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat faptul că plățile făcute către fermieri în perioada 15-18 iulie 2024 sunt în valoare de 60.916.552,77 lei, conform comunicatului APIA remis redacției AgroTV.
Agricultura autohtonă se bucură de un sprijin financiar suplimentar și din partea Guvernului către MADR. Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu peste 840 de milioane de lei, sumă ce vine în ajutorul fermierilor prin subvenționarea accizei la motorină și prin sprijinirea investițiilor din industria porcului și a sectorului avicol.
Este dificil de spus care va fi prognoza agricolă pentru următoarele săptămâni, dar putem dezvălui prognoza meteo pentru săptămâna 22.07.2024-28.07.2024.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) precizează că valorile termice se vor afla în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi excedentar, mai ales în sud-estul țării, cu excepția zonelor vestice și sud-vestice, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale, precizează ANM.
Pentru a afla mai multe detalii referitor la fiecare subiect în parte, puteți accesa următoarele link-uri:
https://agro-tv.ro/ansvsa-confirma-primul-focar-de-pesta-a-micilor-rumegatoare-a-produs-decese-la-o-ferma-de-oi/
https://agro-tv.ro/cum-sta-romania-pe-piata-cerealelor-locul-unu-o-fantasma/
https://agro-tv.ro/azi-plati-apia-de-61-mil-lei-in-conturile-fermierilor/
https://agro-tv.ro/guvernul-alte-840-mil-lei-pentru-sprijinul-fermierilor/