România nu va mai sacrifica toți porcii în cazul unui focar de pestă porcină africană, indiferent dacă aceștia sunt sau nu afectați de boală, a declarat ministrul agriculturii, Florin Barbu, în cadrul unei conferințe de presă sustinuță recent, alături de premierul Marcel Ciolacu, la sediul MADR (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale), în săptămâna agricolă care tocmai s-a încheiat.
În urma nemulțumirilor exprimate de către mediul asociativ agricol și fermieri, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a precizat faptul că peste 90% dintre beneficiarii declarați eligibili au fost autorizați la plată finală pentru anului de cerere 2024.
Într-un comunicat remis redacției AgroTV este precizat faptul că „în perioada 02 decembrie 2024 – 17 ianuarie 2025, au fost autorizați la plată 644.634 fermieri cu suma totală de 362.909.165 euro (1.805.595.708 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024”.
Totodată, reprezentanții instituției susțin că, până la ora actuală, în conformitate cu atribuțiile ce îi revin, APIA a plătit deja din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), suma totală de 311.547.515,30 euro (1.550.042.352,86 lei) pentru un număr de 641.662 de fermieri.
Nu în ultimul rând, fermierii care și-au achitat datoriile iau în calcul posibilitatea vânzării propriilor ferme. Un astfel de exemplu este Marius, un fermier din județul Călărași.
”Eu am o fermă de 180 de hectare în care nu am datorii pe nicăieri. Problema este că nu mai aduce plus valoare și sunt dispus să o vând. Aș vrea să continui, dar nu se poate, că nu aduce venituri, nu aduce absolut nimic. (…)’’, a declarat fermierul pentru Agro TV.
Este dificil de spus care va fi prognoza agricolă pentru următoarele săptămâni, dar putem dezvălui prognoza meteo pentru săptămâna 20.01.2025- 26.01.2025.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) precizează că valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în zonele montane. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali, în nordul Carpaților Orientali și în jumătatea vestică a Carpaților Meridionali.
Pentru a afla mai multe detalii referitor la fiecare subiect în parte, puteți accesa următoarele link-uri:
https://agro-tv.ro/ferme-la-vanzare-pe-banda-rulanta-nu-se-mai-poate-face-agricultura-in-romania/
https://agro-tv.ro/ministrul-agriculturii-nu-vor-mai-fi-sacrificati-toti-porcii-in-caz-de-ppa/
https://agro-tv.ro/apia-fermierii-peste-90-autorizati-la-plata-finala/