Chiar și după votul istoric de ieri din Parlamentul European, discuțiile aprinse pe tema transportului de animale vii continuă. Deși europarlamentarii au decis prin vot că România va putea să exporte în continuare animale în țările terțe, cu respectarea normelor de bunăstare în vigoare, ONG-iștii susțin altceva.
În emisiunea ”Agricultura la Raport”, realizatorul Ovidiu Ghinea a încercat să lămurească această problemă într-o discuție cu toate părțile implicate. Gabriel Păun, activist pentru drepturile animalelor și director UE al organizației Animals International susține că fermierii români nu va mai putea exporta animale în țările terțe.
”Aș puncta amendamentele care au trecut și care au fost votate cu o majoritate covârșitoare. Exportul către țări terțe nu va mai fi posibil și acest lucru trebuie clarificat. Acolo, dacă citim cu atenție, scrie că se va putea face doar în țările care au legislație cel puțin la fel de exigentă cu cea din Uniunea Europeană. Eu, ca om care am fost în toate țările de destinație unde România exportă, țările acele nici măcar nu au legislație pentru protecția animalelor. Mi-aș dori foarte mult ca informația să circule corect.
A doua mare victorie este că se interzice transportul pentru o durată mai lungă de opt ore pentru animalele destinate sacrificiului în interiorul uniunii europene, pentru ovine și bovine. Pentru iepuri și păsări aflate la sfârșitul ciclului de producție, iarăși se va stabili o perioadă maximă de transport de patru ore. Iar vițeii care nu au mai mult de patru luni nu vor mai putea fi transportați deloc”, a precizat Gabriel Păun în direct la AGRO TV.
Totuși, în ciuda declarațiilor făcute de Gabriel Păun, europarlamentarii români susțin că fermierii din țara noastră vor putea să facă aceste transporturi de animale în continuare, ca până acum, iar votul din plenul Parlamentului European întărește această idee.
”Sunteți într-o eroare maximă, domnul Păun. Uitați-vă la amendamentele care au trecut. Sunteți puțin desprins de realitățile care sunt în acest raport. Uniunea Europeană trebuie să se asigure că se face transport în țările care respectă standarde de bunăstare, dar în rest, la chestiunile legate de ceea ce înseamnă transportul animalelor pe durata de opt ore, acolo sunt niște excepții pentru regiunile care au probleme cu infrastructura. (…) Legat de animalele neînțărcate, la fel, a rămas amendamentul alternativ pe care noi l-am propus, în sensul în care să poată fi transportate animalele trecute de patru săptămâni, chiar dacă ele nu sunt înțărcate. (…) Dumneavoastră discutați de amendamentele pe care le-ați propus, dar v-au fost respinse de către Plen”, a precizat europarlamentarul Daniel Buda, în replică la afirmațiile lui Gabriel Păun.
De asemenea, și europarlamentarul Carmen Avram a subliniat că decizia luată ieri la Strasbourg reprezintă cea mai bună variantă posibilă pentru România, iar fermierii își vor putea continua activitatea mai departe.
”S-a votat varianta din care a căzut acea recomandare de interzicere a transportului de animale vii. Ca să înțelegeți, s-a votat cu 557 de voturi pentru; fermierii își pot duce businessul mai departe, nu au nici un fel de restricții. (…) Pentru România, varianta care a trecut este cea mai bună posibil”, a precizat Carmen Avram.
Este important de precizat că Raportul votat în Parlamentul European este cu titlu de recomandare către Comisia Europeană, care a început revizuirea Regulamentului (CE) nr. 1/2005 privind protecția animalelor în timpul transportului și al operațiunilor conexe. Se preconizează că revizuirea acestui regulament va fi finalizată undeva în anul 2023, astfel că până la intrarea în vigoare a modificărilor, rămâne în vigoare legislația actuală. Reprezentanții Animals International și-au declarat deja intenția de a milita în continuare pentru interzicerea acestor transporturi, până la finalizarea revizuirii regulamentului de către Comisia Europeană.
De asemenea, trebuie precizat faptul că Gabriel Păun este și consilier onorific al prim-ministrului României pe bunăstarea animalelor, agricultură durabilă și protecția mediului. Păun a ocupat aceeași funcție și în timpul mandatului lui Florin Cîțu și susține că în acea perioadă a demarat o serie de discuții pentru deschiderea mai multor piețe externe, unde fermierii români să poată exporta carne refrigerată sau procesată și marfă cu valoare adăugată.
”O să devoalez activitatea mea de consilier onorific de anul trecut. Am încercat să discut cu toți reprezentanții de la ministerele de resort, începând cu Ministerul de Externe, să încercăm să revizuim tratatele bilaterale, să deschidem piețe noi pe produse cu valoare adăugată. Problema este stabilitatea Guvernului. Acum domnul Ciucă are alte probleme, încă n-am apucat să discutăm pe această temă, dar am rămas cu dorința de a împinge lucrurile mai departe. (…) În acest moment nu pot să spun că s-a avansat suficient de mult. Era un proiect pe 4 ani, dar nu a existat stabilitate politică”, a mai spus Gabriel Păun.
Foto: Facebook/Animals International – Romania