Un procesator de carne, închis 6 luni! Ce nereguli i-au găsit

Abatoare, carne

Cu oamenii lui Piedone nu-i de joacă! A simțit-o pe pielea lui un procesator de carne din Ilfov în urma unui control realizat de Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorilor (ANPC).

Comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov, în fruntea cărora s-a aflat chiar președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, au efectuat joi un control la societatea ZENA SRL din Domnești, județul Ilfov. Pentru deficiențele constatate în urma controlului, aceștia au dispus oprirea temporară a activității de până la 6 luni și au aplicat sancțiuni în valoare de 30.000 lei, se arată într-un comunicat al ANPC.

„În dată de 15.05.2025, comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov, sub coordonarea președintelui ANPC Cristian Popescu Piedone au efectuat un control, în baza reclamației primite pe adresa autorității, la societatea ZENA SRL din Domnești, jud. Ilfov. Operatorul economic desfășoară activități de procesare/ producție produse din carne, rezultând conserve din carne de vită și din carne de porc. (…) Pentru deficiențele constatate, operatorului economic i s-a dispus oprirea temporară a activității (OTPS) de până la 6 luni. Totodată, s-au aplicat sancțiuni în valoare de 30.000 lei. De asemenea, s-au făcut adrese către toate organele de control din domeniul alimentar pentru a adopta măsurile ce se impun unui astfel de operator economic”, se menționează în comunicat.

Reprezentanții ANPC spun că, la momentul controlului, au fost identificate spații și secții din cadrul unității care erau insalubre, fără a respectă minime condiții de igienă. Astfel, comisarii ANPC au constatat că în interiorul spațiilor de producție există paviment deteriorat, pereți neigienizați, bucăți de faianță desprinse de pe perete, unele lipsă, agregate frigorifice pline de praf și cu uzură excesivă, obiecte din componența spațiilor pline de rugină. Zona de porționare prezența o lipsa clară de igienă, regăsindu-se resturi alimentare în rigolă de scurgere, aparatură uzată și neigienizată după utilizarea zilnică. Potrivit reprezentanților Autoriății, nu se respectau normele de siguranță alimentară în vigoare pe întreg spațiul de producție, iar plafoanele din fiecare încăpere prezentau deteriorări și exfolieri.

„În ceea ce privește materia prima folosită, aceasta nu respectă normele de calitate din cauza spațiilor insalubre în care se depozita. Tot praful care există pe agregatele frigorifice era împânzit în toată camera frigorifică și ajungea direct pe produse. S-au prelevat sortimente din produsele finite (conserve) cât și din materia prima regăsită în spațiile insalubre pentru a determina calitatea acestora”, se mai arată în comunicat. 

Citește și: Fermă închisă de Garda de Mediu! Ce au găsit comisarii la fața locului
Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.