Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pregătește lansarea, în scurt timp, a primei linii de finanțare cu fonduri europene deschisă în anul 2025. Este vorba despre intervenția DR-16 – Investiții în sectorul legume și/sau cartofi, care urmează să fie lansată săptămâna viitoare.
Fermierii interesați de această intervenție pot să obțină până la 2 milioane de euro/proiect, pentru investițiile complexe. Măsura este dedicată înființării, extinderii sau modernizării exploatațiilor de legume și/sau cartofi, inclusiv prin investiții în spații protejate și dotarea tehnică a fermelor cu utilaje agricole, remorci și semiremorci tehnologice.
Valoarea maximă care poate fi obținută prin intervenția DR-16 diferă în funcție de obiectivele vizate în cadrul proiectului, astfel:
- maximum 2.000.000 euro/proiect în cazul în care proiectul vizează lucrări de construcții;
- maximum 700.000 euro/proiect în cazul utilajelor pentru cartofi achiziționate de către fermele individuale și în cazul utilajelor agricole achiziționate de către formele asociative;
- maximum 300.000 euro/proiect în cazul utilajelor pentru alte culturi decât cea a cartofului.
Printre cheltuielile eligibile care pot fi realizate printr-un proiect finanțat prin DR-16 se numără următoarele:
- Înființarea, extinderea şi/sau modernizarea exploatațiilor de legume/cartofi inclusiv prin investiții în spații protejate și dotarea tehnică a fermelor cu utilaje agricole, remorci și semiremorci tehnologice (specializate pentru activitatea agricolă),combine speciale pentru recoltat, utilaje agricole pentru efectuarea lucrărilor solului;
- Echipamente și sisteme de avertizare timpurie asupra fenomenelor meteorologice nefavorabile;
- Înființarea şi/sau modernizarea echipamentelor pentru irigații în cadrul fermei, inclusiv facilități de stocare a apei la nivel de fermă;
- Înființarea, extinderea şi/sau modernizarea unităților de condiționare și/sau depozitare;
- Înființarea, extinderea şi/sau modernizarea unităților de procesare de la nivelul fermei, inclusiv dotările aferente;
-
Înființarea/dezvoltarea componentei de comercializare/ marketing la nivel de exploatație, inclusiv magazinele la poarta fermei sau rulotele alimentare;
- Producerea şi utilizarea energiei (electrice și/sau termice) din surse regenerabile (solară, eoliană geotermală, a erotermală, hidrotermală etc.) ca o componentă secundară a unui proiect de investiții, iar energia obținută va fi destinată exclusiv consumului propriu fără ca solicitantul să fie prosumator;
- Investiții care contribuie la reducerea emisiilor de GES (componentă secundară a proiectului);
-
Înființarea și/sau modernizarea căilor de acces în cadrul fermei, inclusiv utilități și racordări, ca o componentă secundară a proiectului.
- Investiții necorporale: achiziționarea de software, tehnologii (know‐how), patente și licențe pentru pregătirea implementării proiectului; înfiinţarea unui site pentru promovarea și comercializarea produselor, etc.;
- Cheltuieli de consultanţă şi management.
4 răspunsuri
E ok și măsură aceasta , dar eu cred că pe prim plan ar fi aia ci 50 000 euro cu o cofinanțare din partea beneficiarului cu 15 % anul trecut nu sa lansat și cred că e f importantă pt mici producători care se încadrează!
Da Sint interesat ptr un depozit cu atmosfera controlata ,dar nu dețin firma am doar carnet de producător cartof Etc și teren înscris la Apia 7 ha
Pe site-ul AFIR nu exista nicio informatie cu privire la lansarea estimata a DR16. La fel stau lucrurile si pe site-ul MADR. Deci de unde este preluata informatia si cat siguri sunteti ca nu este o eroare?
Cind începe dr14