
Plăți AFIR de peste 393 milioane de euro, în conturile fermierior!

Plăți AFIR de 393,1 milioane de euro au ajuns direct în conturile fermierilor care muncesc în zone cu constrângeri naturale sau aplică practici sustenabile pentru mediu și bunăstarea animalelor, a anunțat joi Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Potrivit reprezentanților AFIR, cea mai mare parte din acești bani vine printr-o serie de intervenții pentru mediu, climă și bunăstarea animalelor din Planul Strategic 2023-2027, menite să compenseze pierderile de venit ale fermierilor și să susțină agricultura durabilă, astfel:
– 125,6 milioane de euro pentru bunăstarea animalelor;
– 94, 7 milioane de euro pentru fermierii din zone montane afectate de constrângeri naturale;
– 80,9 milioane de euro pentru agro-mediu și climă pe pajiști permanente;
– 80 de milioane de euro pentru alte zone cu constrângeri natural semnificative.
„Și asta e doar începutul! În total, pentru astfel de intervenții sunt alocate 2,37 miliarde de euro în actualul exercițiu financiar. Un sprijin real pentru cei care își pun sufletul în agricultură!”, se mai precizează în informarea AFIR.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























