Notă internă de la AFIR – Fermierii care riscă să dea înapoi fondurile europene

microgranturi eco-scheme APIA instalarea tinerilor fermieri micii fermieri AFIR

Fermierii care au depus proiecte și au primit finanțare pe măsurile forfetare deschise în perioada de implementare a PNDR 2014-2020, precum și în perioada de tranziție 2021-2022, trebuie să fie foarte atenți la informările de la AFIR zilele acestea. Cei vizați sunt fermierii care nu și-au finalizat încă proiectele începute.

Potrivit consultantului Ion Păunel, termenul limită pentru implementarea acestor proiecte se apropie, iar cei care nu vor depune toate documentele necesare până la acea dată riscă să dea înapoi toate fondurile pe care le-au primit.

“Special pentru cei care au accesat în PNDR 2014-2020 și perioada de tranziție liniile de finanțare 6.1 – instalarea tinerilor fermieri, 6.2 – înființare activități neagricole, 6.3 – dezvoltarea fermelor mici și 6.4 – modernizare activități neagricole, astăzi s-a primit o notă internă trimisă de AFIR către toate oficiile județene din țară: până pe data de 02.09.2025, toți fermierii care nu au reușit să-și implementeze planurile de afaceri, nu au luat tranșa a doua, trebuie să ia legătura cu consultantul, să realizeze investițiile și să pregătească documentația.

Au obligativitatea de a nu depăși acest termen pentru ca există riscul dezangajării fondurilor, adică nu mai primesc tranșa a doua și s-ar putea să le fie recuperată și prima tranșă.

Vor fi notificați pe adresa de mail pe care au încărcat-o în sistem atunci când au depus proiectul. Să-și verifice mailul de mâine încolo pentru a confirma această notă de informare”, a precizat consultantul Ion Păunel, la AGRO TV, în emisiune “Agricultura la Raport”.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.