Ce măsuri trebuie luate pentru protejarea animalelor în condiții de iarnă

crescătorii de animale, ANSVSA, protejarea animalelor în condiții de iarnă

Vremea severă din ultimele zile, cu temperaturi scăzute de până la minus 16°C și căderi masive de zăpadă, impun o atenție deosebită privind protejarea animalelor în condiții de iarnă.

Printr-un comunicat remis luni redacției AgroTV, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite fermierilor, unităţilor administrative locale, transportatorilor şi altor deţinători de animale o serie de recomandări privind asigurarea bunăstării și protejarea animalelor în condiții de iarnă, precum și responsabilităţile legale care le revin în astfel de situații.

Recomandări și obligații pentru crescătorii de animale:

Potrivit ANSVSA, crescătorilor de animale au obligația să le asigure acestora un adăpost corespunzător, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a frigului şi zăpezii.

De asemenea, este necesar ca animalelor să li se asigure cantităţi suficiente de apă şi furaje de calitate, având grijă ca echipamentele de adăpare şi de furajare să funcționeze corect. O atenţie deosebită se va acorda instalaţiei de adăpare, având în vedere riscul de îngheţ al acesteia.

În cazul fermelor comerciale, specialiștii ANSVSA recomandă, de asemenea, verificarea disponibilităţii echipamentelor de rezervă, în principal a generatoarelor de energie electric.

ANSVSA atrage atenția crescătorilor de animale că, la orice modificare a stării de sănătate sau de bunăstare a animalelor ori la apariția unor modificări comportamentale, deţinătorul are obligaţia să anunţe urgent medicul veterinar responsabil din localitate sau DSVSA local.

„De asemenea, în cazul în care, din cauza intemperiilor se produc pagube care afectează bunăstarea animalelor, proprietarii sunt obligaţi să anunţe de urgență primăria sau DSVSA local, pentru a fi luate măsurile necesare”, se precizează în comunicatul citat.

Recomandări și obligații pentru transportatorii de animale vii:

În condiţii meteo cu temperaturi foarte scăzute, vânt puternic şi căderi masive de zăpadă, ANSVSA recomandă să nu se efectueze transporturi de animale decât dacă este neapărat necesar.

„Transportatorii sunt obligaţi prin lege să nu transporte animalele într-un mod care le-ar putea provoca răni sau suferinţe inutile”, se precizează în comunicatul ANSVSA.

În aceste condiții, transportatorii au obligația ca, înainte de a pleca la drum, să verifice dacă există condiţii adecvate de microclimat în mijlocul de transport, hrană şi sursă de apă potabilă şi dacă acestea pot fi asigurate pe întreaga durată a transportului.

De asemenea, transportatorii trebuie să verifice traseul şi alte aspecte legate de călătorie, înainte ca animalele să fie încărcate în mijlocul de transport, astfel încât, după încărcarea acestora, plecarea să se facă cât mai repede, pentru a micşora durata călătoriei.

La temperaturi scăzute, transportatorii au obligația să reducă cu cel puţin 25% densitatea de încărcare a animalelor în mijlocul de transport față capacitatea maximă de încărcare autorizată, în funcţie de specie, talie, vârstă şi stare fiziologică.

Totodată, în cazul în care călătoria nu începe în cel mai scurt timp de la îmbarcare, şoferii trebuie să aibă planuri de urgenţă pentru a îngriji animalele, în funcţie de necesităţi;

În cazul călătoriilor de peste 8 ore, sistemele de ventilaţie din vehicul trebuie să fie capabile să menţină temperatura de confort termic în compartimentul animalelor.

În cazul transporturilor de porcine, având în vedere că sunt foarte sensibile la temperaturile scăzute, este obligatoriu ca, atunci când în timpul călătoriei temperatura ambientală coboară sub 0°C, mijlocul de transport să fie dotat cu un mecanism de reglare a temperaturii.

Potrivit specialiștilor ANSVSA, bovinele sunt rezistente la temperaturi scăzute cu condiţia ca, în mijlocul de transport, să nu existe curenţi de aer rece.

Și ecvideele pot fi transportate în situaţia în care temperatura ambientală coboară sub -20° C, însă cu condiţia ca mijloacele de transport să fie dotate cu un mecanism de reglare a temperaturii.

„O atenţie deosebită se acordă şi vitezei de transport, numărului de opriri, precum şi vârstei animalelor transportate”, se precizează în comunicatul ANSVSA.

Sistemul de ventilaţie al mijlocului de transport trebuie să asigure distribuţia uniformă a aerului, iar autonomia lui trebuie să fie de cel puţin 4 ore, independent de funcţionarea motorului autovehiculului.

Specialiștii ANSVSA atrag atenția că, din cauza condiţiilor meteorologice, există riscul apariţiei stresului termic prin frig la animale. Din acest motiv, șoferii au obligația să inspecteze animalele la intervale regulate în timpul călătoriei pentru a identifica eventuale simptome ale stresului de frig precum: frisoane, horipilaţie (zbârlirea părului sau a blănii), îngrămădirea animalelor pentru a conserva căldura, letargie şi somnolenţă, colaps.

Prevederi aplicabile administraţiilor locale:

ANSVSA atrage atenția că, în conformitate cu prevederile legale, consiliile locale au obligaţia ca, în adăposturile animalelor, să asigure respectarea normelor de protecţie a acestora, respectiv: cazarea, transportul şi îngrijirea corespunzătoare a acestora.

De asemenea, consiliile locale trebuie să se asigure că există posibilităţi de colectare şi neutralizare a deşeurilor animaliere.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.