Janusz Wojciechowski: Fermierii ar putea să primească un supliment de bani de la UE

PAC
Comisarul pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski a avut un dialog cu eurodeputatul Carmen Avram, în Plenul Parlamentului despre producătorii români care se confruntă cu o rată mare a inflaţiei și cu o scădere de 21% a veniturilor. Prin comparaţie, alţi fermieri europeni au înregistrat, în ultimul an, o creştere a veniturilor cu 13%.

Janusz Wojciechowski a menţionat că ştie care sunt problemele acute ale fermierilor din statele membre aflate la graniţa cu Ucraina. De asemenea, comisarul a subliniat că în aceste țări vecine, războiul a produs efecte mult mai grave decât în cele din Vestul Europei. Așa cum se știe, comerţul liber cu Ucraina are consecinţe negative asupra acestor fermieri care întâmpină probleme serioase când vor să îşi vândă produsele.

„Ne gândim la soluţii pentru a îmbunătăţi situaţia”, a promis Janusz Wojciechowscki.

Printre soluţiile avute în calcul, se numără şi posibilitatea reajustării bugetului multianual al UE, astfel încât banii alocaţi Politicii Agricole Comune să poată fi suplimentaţi.

Comisia ar putea face un astfel de anunţ în lunile următoare, însă data exactă nu se cunoaşte în acest moment.

Picture of Rona David
Rona David

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.