Meteo – Începe calvarul: Cod portocaliu de caniculă!

meteo canicula

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) infirmează că în intervalul 25-29 iunie un val de căldură se va extinde și se va intensifica în toate regiunile țării.

Va fi caniculă vineri, 26 iunie, în vest și nord-vest, sâmbătă, 27 iunie, și în centru și sud, iar duminică, 28 iunie, în toată țara. Disconfortul termic se va accentua treptat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități în zonele de câmpie, iar apoi și în cele de deal. Temperaturile maxime se vor situa în general între 30°C și 39°C, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest în a doua parte a intervalului. Nopțile de sâmbătă spre duminică și duminică spre luni vor avea temperaturi minime ce vor caracteriza local nopți tropicale, iar la nivel național acestea se vor situa între 14°C și 25°C.

Meteorologii precizează că valul de căldură se va menține până în primele zile ale lunii iulie.

Pentru joi, 25 iunie, în intervalul orar 12:00-21:00, este în vigoare o avertizare meteo Cod galben potrivit căreia în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei și în sudul și estul Moldovei (vezi Harta 1) se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele termice vor fi cuprinse între 30°C și 35°C, cu cele mai mari valori în vest și nord-vest, unde izolat va fi caniculă. Disconfortul termic va fi accentuat în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Meteo – Începe calvarul: Cod portocaliu de caniculă! Meteo meteo
Harta 1 (Sursa: ANM)

Potrivit ANM, vineri, 26 iunie, valul de căldură se va extinde în toate regiunile.

Astfel, în intervalul orar 12:00-21:00, va fi în vigoare o avertizare meteo Cod galben potrivit căreia, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, în sudul Banatului și local în Transilvania (vezi Harta 2), se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, astfel că maximele termice vor fi cuprinse în general între 30°C și 34°C, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități în zonele de câmpie și, pe alocuri, în cele de deal.

Tot vineri, 26 iunie, în același interval orar 12:00-21:00, va fi în vigoare și o avertzare meteo Cod portocaliu potrivit căreia, în județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Bistrița-Năsăud și Mureș (vezi Harta 2) vor fi temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată și, local, caniculă. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală ITU va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 33°C și 37°C, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest.

Meteo – Începe calvarul: Cod portocaliu de caniculă! Meteo meteo
Harta 2 (Sursa: ANM)
Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.