Iohannis s-a dat pe brazdă și pleacă: „Vom fi de râsul lumii!”

Iohannis
Klaus Iohannis, Președintele României

Președintele Klaus Iohannis și-a anunțat, luni după-amiază, demisia din funcție, precizând că decizia sa vine în contextul în care în Parlamentul României s-a pus în mișcare procedura de suspendare a sa.

„Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de președinte al României. Voi pleca din funcție poimâine, pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România”, a transmis Klaus Iohannis într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni.

Decizia Curții Constituționale, din 6 decembrie anul trecut, prin care au fost anulate alegerile prezidențiale, dar mai ales prin care Klaus Iohannis a fost menținut în funcție până la alegerea și predarea mandatului către un nou președinte a inflamat serios spiritele în rândul opiniei publice din România.

Cum luni, în Parlamentul României, s-a pus în mișcare procedura de suspendare a sa, Klaus Iohannis a decis să demisioneaze pentru a împiedica astfel un „demers nefondat”, „inutil” și „păgubos” care ne-ar face „de râsul lumii”.

„Este un demers inutil pentru că, oricum, peste puține luni plec din funcție, după alegerea noului președinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată nu am încălcat Constituția. Și este un demers păgubos, pentru că de aici toată lumea pierde, nimeni nu câștigă. Peste puține zile, în Parlamentul României se va vota suspendarea mea și România va intra în criză, pentru că se declanșează referendumul de demitere a președintelui. Acest întreg demers va avea efecte în plan intern și va avea efecte, din păcate, și în plan extern. (…) Unii vor fi de acord, alții nu vor fi de acord. Toată discuția va fi una axată doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni. Nu se va discuta despre cum va merge România mai departe. Candidații nici măcar nu vor putea să își prezinte ideile în acest amalgam negativ. În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Nu va înțelege absolut nimeni dintre partenerii noștri de ce România își demite președintele, după ce de fapt a început deja procedura pentru alegerea noului președinte. Nu va înțelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers, când președintele în funcție va pleca oricum. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii”, a mai spus Klaus Iohannis.

Conform Constituției, până la alegerea unui președinte, atribuțiile prezidențiale vor fi preluate de către președintele Senatului, funcție pe care în prezent o ocupă Ilie Bolojan. 

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.