
Grâul e istorie – Decizie radicală în țara care face legea pe piața cerealelor

Piața cerealelor s-ar putea transforma semnificativ în 2025, după o decizie radicală a fermierilor din Rusia. Aceștia anunță că vor cultiva mai puțin grâu începând de anul viitor, după pierderile seminificative de anul acesta, informează publicația Reuters, citată de Agerpres.
Astfel, fermierii ruși intenționează să treacă la culturi mai profitabile, precum mazărea, lintea sau floarea soarelui, decizie cu implicații puternice pe piața cerealelor, având în vedere că Rusia este cel mai mare exportator de grâu la nivel mondial.
Potrivit analizei Reuters, decizia reprezintă o provocare și pentru președintele Vladimir Putin, al cărui plan implica majorarea exporturilor de cereale, pentru consolidarea Rusiei ca superputere agricolă, în contextul confruntării cu Occidentul.
Recolta de grâu a Rusiei scade anul acesta la 83 milioane de tone, cu aproape 10 milioane de tone mai puțin decât în 2023 și departe de recordul de 104,2 milioane de tone din 2022. Previziunile pentru 2025 arată, la această dată, și mai sumbru.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























