
Fermierii români cer respect: „Agricultura noastră a demonstrat că poate hrăni Europa”. Scrisoare deschisă către Președinte și Guvern

Fermierii români resping teoria prezentată de unii politicieni cum că, prin alocarea a 60,2 miliarde de euro pentru perioada 2028-2034, „vocile care spun că România este lăsată la coada Europei au fost amuțite de Comisia Europeană”.
Mai mult, printr-o scrisoare deschisă adresată Președintelui României, Guvernului și reprezentanților României la Uniunea Europeană, fermierii români reuniți în Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) trag un semnal de alarmă alarmă cu privire la riscurile majore ce amenință agricultura românească și implicit securitatea alimentară a României.
„Ne adresăm Președintelui României, Domnului Nicușor DAN, Prim-ministrului Domnul Ilie BOLOJAN, Ministrului Finanțelor Domnul Alexandru NAZARE, Ministrului de Externe Doamna Oana ȚOIU, Ministrului Agriculturii Domnului Florin BARBU, Doamnei Ambasador Iulia MATEI și Domnului negociator Achim IRIMESCU, Doamne/Domni Europarlamentari ai României – să reprezinte cu demnitate, responsabilitate și fermitate interesele României. România nu mai poate accepta un rol secundar în Uniunea Europeană. Agricultura noastră a demonstrat că poate hrăni Europa. Fermierii români au respectat toate regulile, au investit, au rezistat în fața secetei, a crizelor și a concurenței neloiale. Este momentul să fim sprijiniți pe măsura contribuției și a nevoilor reale ale țării”, se arat în scrisoarea reprezentanților AAC.
Potrivit acestora, în propunerea pentru Cadrul Financiar Multianual 2028-2034 prezentată de Comisia Europeană, „agricultura europeană este pusă la zid”, prin faptul că bugetul alocat Politicii Agricole Comune (PAC) este diminuat drastic, iar cei doi piloni clasici ai acesteia – subvențiile directe și fondurile pentru investiții – nu mai sunt tratați distinct și predictibil.
„Agricultura contribuie cu 1,3% la PIB-ul UE și a primit în programarea 2021-2027 0,40% din Bugetul-ul UE, iar în programarea 2028-2034 se propune să primească 0,15%, față de care ne manifestăm consternarea, nemulțumirea și profunda îngrijorare pentru reducerea bugetului pentru subvențiile și investiții în producția hranei. Agricultura și Dezvoltarea Rurală au nevoie să fie menținut pragul de 0,4% din Bugetul care va fi aprobat la nivel european, pentru asigurarea hranei de calitate, la standarde înalte, celor 450 de milioane de cetățeni”, se arată în scrisoarea deschisă adresată autorităților.
Fermierii români reprezentați de AAC consideră că pentru România, consecințele sunt dezastruoase.
„Pierdem 17,4 miliarde de euro, față de o alocare corect proporțională cu creșterea bugetului UE. Ni se cere dublarea contribuției naționale la cofinanțare, de la 15% la 30%, o povară insuportabilă pentru un sector agricol deja fragil. Fermierii români riscă să rămână fără finanțări clare, pe termen lung, ceea ce va genera o scădere dramatică a investițiilor, a creditării și chiar vânzarea masivă a fermelor către fonduri străine”, se mai spune în document.
De asemenea, fermierii românii își exprimă profunda nemulțumire că, din nou, convergența subvențiilor, promisă României la aderare în 2007, este amânată și ignorată.
Având în vedere cele prezentate, fermierii români reuniți în Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită următoarele:
- majorarea bugetului AGRICULTURII și DEZVOLTĂRII RURALE (PAC subvenții+investiții) cu minimum 30%, pentru a reflecta realitatea economică și inflația cumulată;
- menținerea distinctă a celor doi piloni ai PAC: subvenții directe și fonduri pentru dezvoltare;
- alocarea către România a cel puțin 77,6 miliarde de euro, nu doar a celor 60,2 miliarde propuse;
- o poziție fermă de respingere a creșterii cofinanțării la 30%;
- finalizarea convergenței externe începând cu 2028, astfel încât fermierii români să beneficieze de subvenții egale cu media europeană;
- fecunoașterea agriculturii ca pilon esențial al securității naționale și europene, la același nivel cu apărarea, extinderea și coeziunea.
„Fără un buget PAC solid și corect, agricultura europeană va fi sufocată. Fără agricultură performantă, Europa nu va avea securitate alimentară. Fără respectarea intereselor României în aceste negocieri, întreaga societate va suporta consecințele: prețuri mai mari, importuri masive, pierderea controlului asupra pământului și a resurselor noastre. Este momentul unei poziții clare, curajoase și unite. Vrem să credem că România nu va mai juca rolul ghiocelului, ci va impune respect, echitate și viziune în negocierile europene. În numele fermierilor, cooperativelor și procesatorilor din România, vă solicităm să ne reprezentați cu demnitate și rezultate. Viitorul agriculturii românești este în mâinile dumneavoastră!”, se mai arată în documentul AAC dat publicității joi.
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) reunește mai multe organizații de fermieri importante la nivel național, cum ar fi Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea Națională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor (AFF), având de asemenea un rol important în reprezentarea intereselor fermierilor și cooperativelor agricole din România la COPA-COGECA.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.


























