Haosul provocat de focarele de pesta micilor rumegătoare depistate pe teritoriul României pare să se fi potolit, cel puțin pentru moment, însă pentru crescătorii care și-au pierdut animalele, situația este departe de a fi rezolvată. După ce au investit sume pentru a avea animale de cea mai bună calitate, unii dintre ei s-au trezit, peste noapte, cu întregul efectiv de ovine lichidat și așteaptă deja de luni bune după despăgubiri.
În această situație se află fermierul Petrică Mărculescu, care și-a pierdut peste 1000 de animale din cauza acestei boli, deși susține că animalele sale nu prezentau niciun semn de boală în momentul în care au fost eutanasiate.
”Nu mi-a murit nicio oaie. Am solicitat să se repete analize sub supravegherea medicilor de la DSV, dar nu au fost de acord, iar printr-o comisie constituită de prefectul județului, au fost luate aceste animale, eutanasiate prin gazare, îngropate și așteptăm să ne dea banii. Este vorba de animale din rasa Île-de-France, de carne. Animalele mai aveau încă o lună de zile până la perioada de fătat, erau în ultima lună de gestație.
Vă zic sincer, este genocid, nu ai cum să omori așa ceva. Mi-au luat 1178 de oi mie, le-au mai luat unor băieți vreo 700-800 de oi, iar în rest, nu s-a mai luat niciun animal din zonă. Nu ai cum să faci o greșeală de genul acesta, iei două turme de animale care nu au avut nimic și le lași pe celelalte care merg pe islaz și pășunează. Iar eu, într-o fermă exemplară, cu animalele pe stabulație, fără a avea contact cu alte animale, cu filtru, cu dezinfector, cu absolut tot”, a precizat Petrică Mărculescu, pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Oierul susține că a încercat să ia legătura și cu conducerea ANSVSA, însă fără succes. În contextul actual, așteptând după despăgubiri de mai bine de 100 de zile, fermierul spune că nu mai are de gând să o ia de la capăt cu refacerea efectivului de animale, după ce și-a văzut munca de 5 ani de zile distrusă în câteva clipe.
”Nici nu mă mai apuc. Deja sunt dezgustat maxim, ce să fac, să mai repopulez din nou? N-ai ce să mai repopulezi. Se mai inventează încă un virus și pentru ce să muncesc? Mai degrabă stau liniștit și asta este. (…) Nu aveam concurență în țară cu nucleul acesta de oi.
Am încercat să vorbesc, mi-a dat cineva numărul de telefon al domnului vicepreședinte ANSVSA. M-a spus să aștept, că este într-o discuție și mă sună înapoi. Nu l-am mai prins de vreo două săptămâni la telefon. (…) Din păcate, nici în momentul de față nu știi cu cine să iei legătura, dacă vom mai lua banii sau nu vom mai lua banii”, a mai spus Petrică Mărculescu.
Citește și: Oierul care blochează o țară întreagă – De ce nu dispare pesta micilor rumegătoare din România