Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, vine cu o propunere care îi lovește în moalele capului pe cei mai mulți dintre fermierii români: cei care au sub 100 de hectare să nu mai primească subvenții de la stat, pentru a încuraja, astfel, asocierea.
Prezent la cea de-a XXX-a ediţie a Topului Firmelor din Capitală, Mihai Daraban a vorbit despre deficitul balanţei comerciale – ajuns anul trecut la 34,1 miliarde –, afirmând că România a devenit „o ţară de Black Friday”, pentru că lipsesc producţiile de bunuri de larg consum. Deși agricultura şi industria alimentară din România sunt deseori amintite atunci când vine vorba de deficitul balanței comerciale, președintele CCIR a ținut să sublinieze că acest sector nu se face „vinovat” decât pentru 1,7 miliarde de euro, suma de 32,4 miliarde de euro fiind în dreptul altor obiecte de import.
Cu toate acestea, în opinia lui Daraban, atomizarea agriculturii și lipsa capacităților de procesare nu fac decât îngreuneze eficientizarea producțiilor și să mențină deficitul comercial în acest sector.
„O altă problemă a mediului de afaceri şi vreau să mă leg foarte mult de cazul agriculturii şi industriei alimentare. Noi am deschis INDAGRA azi, vă invit cu plăcere să vizitaţi. Este cel mai mare târg de profil din sud-estul Europei. Fără nicio modestie, chiar nu avem concurenţă pe acest domeniu de activitate în nici una din ţările vecine. Vreau să vedem în agricultură şi să învăţăm ce înseamnă atomizare a economiei româneşti, ce înseamnă lipsa de asociativitate”, a adăugat Daraban.
Soluția pentru această lipsă de asociere în agricultură ar fi, în viziunea președintelui CCIR, adoptarea unor măsuri coercitive, în aşa fel încât să nu se mai dea subvenţii fermierilor care au sub 100 de hectare, chiar dacă „dă prost electoral”.
„Chiar vorbeam astăzi şi mă certam cu nişte domni pe acolo (la târgul INDAGRA – n.r.) care nu înţelegeau şi tot cereau sprijin pentru micul fermier. Polonia este o ţară cu o treime mai mare decât noi şi are 90.000 de fermieri. Eu când spun fermieri, ca să înţelegem despre ce vorbim, este acea entitate care aplică pentru subvenţii europene la hectar. Noi avem 796.000. Între 1 şi 5 hectare avem 580.000, între 5 şi 30 de hectare avem 180.000 şi vă iau de jos în sus, peste 3.000 de hectare, avem 109, între 2.000 şi 3.000, avem 120 de fermieri. Deci, despre ce agricultură sau, mai bine zis, industrie alimentară competitivă să vorbim, când nu există această asociativitate elementară? Şi nu este vreo forţă malefică care să ne oprească sau să ne interzică acest lucru. Din contră, cred că pot fi luate nişte măsuri coercitive, domnule ministru, să nu se mai da subvenţie sub 100 de hectare. Ştiu că dă prost electoral, dar dacă vrem să punem agricultura pe un făgaş de competitivitate, să ne gândim la industria alimentară, pentru că, să ştiţi, suntem singurul popor care mănâncă grâu în forma recoltată, adică sub formă de colivă. Toţi îl transformă în făină. Noi nici măcar nu exportăm făină. Sunt constănţean de fel şi ştiu ce se întâmplă în portul Constanţa. Va trebui, le-am spus în glumă, dar şi în serios, prietenilor care erau în siloz în portul Constanţa că sper ca duşmanul lor să se numească croissant. Să încercăm să facem produse cu valoarea adăugată, să contăm la export”, a mai afirmat Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban.
Citește și: Ministrul Barbu, anunț oficial: „Toate statele din UE au agreat prelungirea derogărilor pe GAEC 7 și GAEC 8”
Rusine bai nesatulule. Nulitati ca tine au ruinat tara asta. Pe cine reprezinti sa conteze idioata ta propunere?
Și așa agricultorii mari au luat cele mai mari subvenții și au exportat cerealele.Cei mici livrăm carne lapte și cereale pe piata internă cu cele mai mici subvenții.Sa nu mai dăm subvenții în agricultură și veți vedea că cei mici produc în continuare iar cei mari vinde afacerea la străinii și i-au bănuții și lasă agricultura baltă.Cei mari au pus mîna pe utilaje agricole pământ de la ceapeuri pentru nimic și se dau acum rotunzi.
Un…! Dați pământul străinilor și deveniți slugi, un pui de slugă e ,,domnu”!
Bună ziua! Domnule Daraban subvenția este pentru cei nevoiași, care nu au tractoare și utilaje agricole. Dimpotrivă, nu trebuie acordată celor care, prin proiecte europene nerambursabile, au primit tractoare, combine și agregate de ultimă generație! .Esteun un nonsens! Da, as fi de acord cu e spuneți dumneavoastră,, cu crearea fermelor mari, prin arendare. Dar raportul arendas-proprietar sa fie de 50 cu 50 la suta. Acum știți cât e arenda? Aceat tona, cel mult, de cereale înseamnă jumătate din subvenție, iar cealaltă jumătate și întreaga recoltă este a arendasilor! Strigător la cer! Pentru dreptate!
,Vechilul „asta uita că România este o tara de proprietari și mai sunt oameni bătrâni care știu ce a adus asocierea forțată pe timpurile trecute.peste 6 luni el o sa fie istorie ,că oricum este pus politic.
Știe, oare, domnul cu pricina cât este de greu pentru un mic fermier sa se extindă, din cauza unor legi restrictive ( legea arendei – sa anunți arendașul cu un an înainte de expirarea termenului contractului, altfel, acesta se prelungește automat cu aceeasi perioada sau legea vânzării terenurilor agricole, prin care e aproape imposibil sa cumperi teren daca nu îl ai deja în arenda)?
Dumneata vrei mai mult de o tonă la ha? Pune mina:ara, discue, seamănă, cumpără îngrășăminte, și dacă dai de o secetă să vezi ce te bucuri. Fondurile europene, o problema. De obicei merg tot la miliardari. Subvenții trebuie să primească mai multe cei care nu au utilaje performante, și asa mi departe.
50-50 cred că nu este rentabil pentru arendaș, in Germania am înțeles că ar fi 30% proprietar.
După că nu dați bani la timp vreți să ne luați și păștea dar țărani ăștia nu o sa de-a pământurile sa va unflati voi buzunarele și noi să mâncăm rămășițe voastre , mulți fermierii care sunt producători de legume au până într-o sută de hectare de la ei băgați în voi și ne tăiați și bani ăștia după ce ne descurcam destul de greu după seceta asta , nu ar trebui sa mai pună nici un producător sa nu mai predea cerealele pentru export și toate legumele sa vedem cu va dascurcați.🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬😡😡😡😡😡😡😡😡😡😡🤬
Agricultura a fost ramura economiei care în perioada interbelică a echilibrat România, poate ar trebui să vă aplecați mai cu atenție asupra problemelor țăranilor și după aceea să faceți propuneri care cu siguranță vor distruge micul fermier.
Și dacă tot dați exemple din Polonia, de ce nu propuneți o reorganizare administrativă.
Câte județe are Polonia, câte comune are Polonia, câte zeci și sute de instituții și punem continua, aici sunt cheltuielile nejustificate. Cred că ar trebui reduse cheltuielile, în primul rând de aici și după aceea încercați să comasați terenurile românilor, repet, românilor care mai sunt în agricultură.
… Din păcate, toți cei care ați scris mesaje aici nu ați înțeles un lucru elementar și anume că lupta noastră trebuie să fie nu pentru a primi SUBVENȚII, ci pentru a primi PREȚUL corect pe produsele din GOSPODĂRIA noastră !!! Eu am fost unul dintre cei care în 2006-2007, când în România se discuta despre introducerea subvențiilor în zootehnie și agricultură, NU am fost de acord cu aceste subvenții !!! De ce statul îți acordă aceste subvenții ? TOCMAI PENTRU CĂ NU VREA SĂ-ȚI DEA PREȚUL CORECT PE PRODUSELE TALE ! Și acest lucru se întâmplă în toată Uniunea Europeană ! În orice țară CARTELUL este interzis prin lege. Din păcate CARTELUL acționează TRANSNAȚIONAL și cu știrea UE !
Și cine o să-ți plătească prețul corect, la ce salarii sunt în România???
… asta să-și vadă de camera lui de comerț că mănâncă banii degeaba.Nimeni nu mai știe cu ce se ocupă această instituție și de ce … puși la conducere mănâncă banii publici. Instituția pe care o conduce ar trebui desființată dacă tot se vorbește de economii la bugetul de stat. Poate să spună … asta cu ce a ajutat firmele românești în competiția cu multinaționalele care exportă tot profitul din România bătându și joc de afaceriștii și statul român. Să-și vadă de treburile pe care a fost pus să le vegheze nu să-și de-a cu părerea ca nea Ion despre ce ar trebui făcut.
Ferească Dumnezeu de oameni fără minte..fițe și fițe nu știu cine vă pune acolo să vă bateți joc de noi în ultimul hal,… toți care nu ați avut grija de pământurile noastre, de a ne încuraja câte și câte huuu … că doar ne mințiți..vă scrie un bărbat de 37 ani care se chinuie sa facă și să reziste din cauza voastră cu agricultura
Foarte corect spus . Noi nu avem fermieri ci niște mafioți vânători de subvenții și beneficii din bugetul statului care fac agricultură la mișto . Agricultură performanta se face pe suprafețe mari cu fermieri serioși care au mai multe ramuri ale agriculturii inclusiv sectorul zootehnic, care au angajați cu caracter permanent cu forme legale aduc plus valoare economiei creează locuri de munca bine plătite dezvolta zonele rural. Subvențiile trebuie acordate doar acelor care se asociază produc procesează și valorifică materia prima în produse românești finite de calitate. Cum face diferența statul între un fermier de buna credință care face tehnologie plătește angajați investește bani fata de un rozator de subvenții și beneficii din bugetul statului.
Cu asemenea mentalitati si oameni nu vom avea un viitor prea fericit ; nu sunt patrioti ! De ce nu contracteaza direct statul roman prin ambasade si camera de comert exportul de cereale romanesti chiar si barter si ne lasa la mama intermediarilor?