
Cum devin energie gratuită dejecțiile de vacă

Dejecțiile de vacă, considerate mult timp doar un gunoi, pot deveni o sursă importantă de energie. Printr-un proces simplu, dejecțiile sunt colectate în rezervoare speciale, închise, unde nu există aer. Acolo bacteriile descompun materia organică și produc un gaz care poate fi folosit pentru încălzire, electricitate sau chiar introdus în rețeaua națională de gaze.
Dejecțiile de vacă pot fi tratate pentru a elibera biometan, un gaz regenerabil care este deja utilizat pentru alimentarea centralelor termice în aproximativ un milion de locuințe.
Un producător de lactate transformă dejecțiile din ferma de bovine în biometan
Într-o fermă de pe dealurile Somerset, lângă Bruton, Marea Britanie, un fermier folosește dejecțiile bovinelor pentru a produce biometan.
„Acestea sunt deșeuri cu o valoare calorică ridicată, pentru generarea de gaze”, spune fermierul.
Familia domnului Clothier crește vite de două secole și a înțeles întotdeauna puterea gunoiului de grajd. În 2013 au construit o instalație de 4 milioane de lire sterline pentru a extrage metanul din dejecțiile vacilor lor. Gunoiul de grajd este colectat în rezervoare uriașe și pompat într-un digestor anaerob (DA), unde bacteriile descompun materia organică.
Fermierul explică: „Bacteriile metanogene înghit toate solidele și generează mult metan pe care apoi îl captăm în hotele de deasupra. Gazul este apoi curățat și reglat cu atenție înainte de a fi injectat în rețeaua națională de gaze. Producem 100% din propria energie consumată”.
Vacile din Marea Britanie produc aproximativ 90 de milioane de tone de gunoi de grajd în fiecare an, dar doar 2,5% din acesta este introdus în instalațiile de digestie anaerobă. Deși beneficiile energiei gratuite, și chiar ale vânzării surplusului de energie către rețea, sunt evidente, costurile de instalare sunt ridicate, conform relatării bbc.
Citește și: Vești proaste pentru fermieri: Ce se întâmplă cu grâul în această perioadă
Liliana Postica
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.



























