Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, negociază cu reprezentanții Comisiei Europene introducerea unei noi măsuri de sprijin pentru fermierii români. Șeful MADR vrea să le ofere posibilitatea agricultorilor să acceseze credite pe termen lung, de peste 10 ani, garantate 100% de către statul român.
Aceasta ar urma să fie una dintre componentele așa-zisului ”Credit Agricol”. Cealaltă componentă implică partea de investiții, unde fermierii pot solicita până la 10 milioane de euro, cu dobândă fixă de 1,95% + ROBOR.
”Am notificat către Comisia Europeană creditul agricol. Ce înseamnă creditul agricol? Are două componente: pe de-o parte este partea de investiții, inclusiv achiziționarea de terenuri, vorbim de 10 milioane de euro cu marjă fixă de 1,95% + ROBOR, prin care fermierii pot să-și dezvolte fermele, pot să-și achiziționeze terenuri. Dar încerc la Comisia Europeană, și cred că voi reuși, să dăm un credit pentru capital de lucru, dar pentru o perioadă mai mare de 10 ani, garantat 100% de către stat”, a precizat ministrul Florin Barbu, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
4 răspunsuri
Intenția ministrului A agriculturii este foarte bună dar creditele trebui să fie cu dobândă fixă fie pe 3 ani pe 5 sau 10 cu posibilitatea de a îngheța tot creditul pe o anumită perioadă în caz de calamități naturale .
Mias Dori un credit pentru achiziționarea a unei teren sa cher a unui utilaj agricol.!!
As fi bine un credit de asta in 1,95+ROBOR să cumpărăm terenuri agricole și utilaje
As fi bine un credit de asta fixă in 1,95+ROBOR să cumpărăm terenuri agricole și utilaje