Ce se întâmplă cu plățile la hectar – Anunțul ministrului Florin Barbu

ministrul agriculturii Florin Barbu finantare ministerul agriculturii fonduri europene schema de finantare GAEC, ajutor de minimis APIA, MADR, subvenții distribuitori credit, platile la hectar

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu, cere egalizarea subvențiilor pentru fermierii români cu cele europene. Acesta spune că România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește plățile la hectar, deși este a patra țară din UE din punct de vedere al suprafaței agricole.

Șeful MADR susține că a fost singurul ministru la nivel european care a cerut această măsură de convergență externă.

”Am fost singurul stat care s-a opus președinției Belgiei și am solicitat opinie separată pe convergența externă. Ce înseamnă convergența externă? Înseamnă subvenții egale pentru fermieri în Uniunea Europeană. Cred că este momentul ca, în noul cadru financiar 2027-2032, să reglăm această problemă. România este al patrulea stat în UE ca suprafață agricolă, iar din punct de vedere al plății pe suprafață, știm că suntem printre ultimele locuri”, a precizat Florin Barbu, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

În același timp, Barbu a mai cerut ca bugetul Politicii Agricole Comune (PAC) să rămână separat față de celelalte fonduri alocate României, astfel încât sectorul agricol să nu riște să rămână subfinanțat.

”Am solicitat ca Politica Agricolă Comună să rămână separată. Este un curent la nivelul Comisiei Europene de a integra PAC în fondurile de coeziune și fiecare stat să repartizeze cum vrea acești bani pe care îi va primi în 2027. Eu zic că PAC trebuie să rămână separată, pentru că avem nevoie în continuare de resurse financiare. La nivelul României vor fi mai multe Guverne, am văzut că prim-miniștri se schimbă de la an la an și cred că o predicitbilitate în agricultură ar fi ca aceste fonduri să rămână separate”, a mai spus șeful MADR, la AGRO TV.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.