AZI: Un milliard de euro, plăți către fermierii români!

acordarea subvențiilor în agricultură, Florin Barbu, plăți către fermierii români

Semne bune anul are! România a încasat luni, 5 ianuarie 2026, de la Comisia Europeană, suma de 988,7 milioane euro, reprezentând rambursarea unor plăți către fermierii români acordate sub formă de avans din schemele și intervențiile finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2025, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) într-un comunicat remis redației AgroTV.

Astfel, valoarea totală a rambursărilor de la Comisia Europeană în perioada 2025–2026 se ridică la aproximativ 4,08 miliarde euro, incluzând toate defalcările pe fonduri europene gestionate de România.

„Rambursarea acestor bani de către Comisia Europeană arată că plățile noastre către fermieri sunt bine fundamentate și eligibile. Asigurăm resursele necesare pentru ca sprijinul să ajungă la timp în ferme și pentru a menține stabilitatea financiară în agricultură, fără povară suplimentară asupra bugetului de stat”, a declarat ministrul agriculturii, Florin Barbu, citat în comunicat.

Te-ar mai putea interesa: MADR, finanțări pentru fermieri de ULTIMĂ ORĂ!
Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.