Avertizare METEO – Strat de zăpadă de 20 cm! Care sunt zonele vizate

meteo 17 noiembrie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă atenționare Cod galben de ninsori, valabilă până la sfârșitul zilei. Meteorologii anunță depunerea unui strat considerabil de zăpadă, de 10-20 cm, în zone din județele Suceava, Neamț și Harghita.

Totodată, ANM anunță că va ploua în nordul, centrul, estul și sud-estul țării. La munte și trecător în dealurile submontane din nordul Moldovei și estul Transilvaniei vor fi precipitații mixte. În nordul Carpaților Orientali, iar la altitudini de peste 1700 m și în restul zonei montante vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă.

Potrivit meteorologilor, local se vor acumula cantități de apă de 10-20 l/mp și izolat de peste 25 l/mp în Moldova. Vântul va avea temporar intensificări, cu viteze în general de 40-50 km/h, în Bărăgan, Dobrogea, Moldova, precum și în zonele de munte.

 În zona montană, din județele Suceava, Neamț și Harghita, ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture