Ajutor de 3.000 EURO/hectar în 2025 – Cine sunt fermierii care primesc banii

sprijin pentru micii fermieri ajutoare de stat microgranturi afir fonduri europene finantare pentru tinerii fermieri fermele mici ajutor

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) continuă și anul acesta unul dintre programele de susținere dedicate sectorului legumicol din România. Astfel, ajutorul de minimis pentru cultivatorii de usturoi rămâne unul dintre programele finanțate, iar fermierii care se înscriu pentru această formă de sprijin au chiar oportunitatea de a primi o sumă totală mai mare decât până acum.

Începând de anul acesta, plafonul ajutoarelor de minimis a crescut la 50.000 de euro, dublându-se față de plafonul precedent. Astfel, cultivatorii de usturoi au șansa să-și mărească suprafețele cultivate și să primească o sumă mai mare de bani. Sprijinul per hectar va rămâne de 3.000 de euro.

”În primul rând, programul usturoiul va fi disponibil și anul acesta, tot cu 3.000 de euro. Fermierii trebuie să cultive minimum 3.000 de metri pătrați, până la 16 hectare, pentru că a crescut valoarea pentru ajutorul de minimis pentru tot ce înseamnă activitate agricolă în România și în Europa în anul 2025 până la 50.000 de euro.

Pot accesa inclusiv persoanele fizice. În anumite discuții se specula că doar persoanele juridice vor putea accesa programul usturoiul. Nu! Pot accesa și persoanele fizice. Foarte important este că va fi recunoscută și fila din carnetul de comercializare. Cantitatea pe care trebuie să o vindem cred că va rămâne de 3.000 kg/hectar. Cei care sunt persoane juridice, începând cu anul 2025, conform noului cod fiscal, trebuie să încarce factura în sistemul e-factura. Dacă nu, factura nu va fi recunoscută, plus că dacă te prinde ANAF-ul, nu va fi bine”, a precizat Ion Păunel, consultant și legumicultor, pentru AGRO TV.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.