Agricultura, mai importanta decat luxul! Povestea lui George Florea, un tanar fermier intors acasa

După ce v-am prezentat cazurile lui Gabi Dănciulescu și Ionuț Victor Radu, doi tineri agricultori care sau întors în țară după ani buni petrecuți peste hotare, continuăm seria poveștilor de succes ale tinerilor fermieri cu George Florea, un legumicultor din Drăgășani, județul Vâlcea. În cadrul unei ediții speciale a emisiunii ”Realități Rurale”, realizată chiar la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, realizatorul AGRO TV, Bogdan Tudor, a stat de vorbă cu George pentru ai afla povestea.

La fel ca ceilalți fermieri pe care vi i-am prezentat, George Florea a fost plecat în străinătate mulți ai, în țări precum Spania sau Germania. ”Am fost pleacat în jur de 6 ani. Am lucrat în multe domenii, inclusiv la o fermă de porci”, a mărturisit George.

Acest timp petrecut departe de casă, însă, i-a oferit oportunitatea să vadă cum se desfășoară lucrurile în domeniul agriculturii în țările mai dezvoltate. ”Lucrul bun este că și în România este o agricultură destul de bună și se poate face treabă. Ce ma determinat să mă întorc în țară și să mă apuc de agricultură este faptul că și părinții mei s-au ocupat cu așa ceva. De când eram mic copil, mergeam cu ei la piață ca să vindem legumele pe care le cultivau, așa că am decis să continui ce au început ei.”

George recunoaște că fondurile euopene l-au ajutat mult, însă era hotărât să meargă pe acest drum chiar și fără acest ajutor financiar. ”Am aflat că se pot accesta fonduri europene, iar acest fapt a rerezentat un imbold. Eu eram, totuși, decis să fac agricultură oricum. Acest sprijin m-a ajutat foarte mult, însă, să avansez, entru că mi-a permis să-mi cumpăr utilaje.”

Lucrând atâția ani peste hotare, George nu s-a întors acasă cu mâna goală. Avea banii puși de-o parte, iar acest lucru l-a ajutat să-și pună afacerea pe picioare. ”În loc sămi construiesc o casă sau să-mi cumpăr o mașină de lux, eu ma ales să cumpăr teren cu acei bani.”

George Florea a ales legumicultura pentru că, după cum o spune chiar el, este un domeniu care îi place, fiind chiar o pasiune. Roadele au început să vină, însă, nu ca producător individual, ci ca parte dintr-o cooperativă. ”Cu ajutorul domnului Florin Ciobanu, care a insistat și m-a convins până la urmă, am intrat în cooperaivă. Tot cu ajutorul dânsului, am reușit să accesez și măsura 6.1 – instalarea tinerilor fermieri. E greu cu birocrația în ziua de azi petru cineva care nu știe și sunt multe momente în care îți vine să renunți, însă domnul Florin Ciobanu m-a ghidat la fiecare pas”, a mai mărturisit târărul fermier.

De ferma sa se ocupă în totalitate familia, adică George, împreună cu soția și părinții săi. De aceea, Bodgan Tudor a stat puțin de vorbă și cu tatăl tânărului legumicultor, bucurs că fiul său s-a întors acasă și a ales să-i calce pe urme.

”Mă bucur foarte mult că fiul meu s-a întors în țară. Era greu să ne descurcăm singuri și e mai bine să fie acasă, decât plecat prin țări străine. Eu l-am ajutat cu tot ce am putut și i-am pus la dispoziție utilajele și pământurile pe care le aveam, iar anul viitor avem în plan să ne exindem și mai mult. Atunci când începi o astfel de afacere, nu mai poți să te lași de ea, așa că vrem să facem din ce în ce mai mult și să promovăm produsele românești, astfel încât să ne fie bine și nouă, dar și celor care le cumpără”, a spus tatăl lui George Florea.

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.