
AFIR pregătește rapoartele pentru tinerii și micii fermieri

Fermierii și beneficiarii din mediul rural care au depus la sfârșitul anului trecut cereri de finanțare pentru fonduri europene pe submăsurile 6.1, 6.2, 6.3 sau 6.4 încă așteaptă rezultatele controalelor AFIR, pentru a vedea dacă vor beneficia sau nu de fonduri europene anul acesta.
Din cauza volumului extrem de mare de linii de finanțare deschise, AFIR a întârziat afișarea rezultatelor, însă se pare că termenul pentru aflarea verdictelor se apropie cu pași repezi. Conform informațiilor obținute de la consultanți, se pare că agenția va afișa rapoartele de selecție preliminare în cursul lunii aprilie.
”Din informațiile pe care le avem la această dată, se pare că deadline-ul este tot 15 aprilie și pentru 6.2 și 6.4. Mai sigur, undeva până la sfârșitul lunii aprilie ar trebui să vedem un raport de selecție cel puțin preliminar pe submăsurile 6.1, 6.2, 6.3 și 6.4. Până la sfârșitul lunii mai se dorește ca AFIR-ul să termine aceste evaluări, pentru că acești bani din perioada de tranziție trebuie cheltuiți până la finalul anului 2023, iar beneficiarul trebuie să aibă timpul necesare pentru a reuși să cheltuiască acești bani și să-și implementeze planul de afaceri”, a precizat consultantul Ion Păunel pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.




























Un comentariu
Pentru familiile care vor sa se instaleze la sat cu vârsta între 44-50 care sunt sumele de cofinantare sau nerambursabile de instalare la sat din 2022 si 2023 ?