AZI, de la AFIR: 158 de milioane de euro fonduri nerambursabile pentru fermieri și procesatori!

finanțare, fonduri europene, AFIR, finanțări AFIR, fonduri nerambursabile pentru fermieri, fonduri europene la AFIR, cererile de plată la AFIR

Aproape 158 milioane de euro fonduri nerambursabile pentru fermieri, procesatori și autorități locale au ajuns în conturile beneficiarilor pentru diferite proiecte agricole și de dezvoltare rurală, precum și pentru susținerea fermierilor care beneficiază de plățile compensatorii pentru mediu și climă, a transmis marți Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Mai exact, potrivit unui comunicat remis redacției AgroTV, în intervalul 1 februarie – 14 martie 2025, AFIR a plătit fonduri nerambursabile pentru fermieri, procesatori și autorități locale în valoare de 157.713.673,23 euro, din care circa 135,3 milioane de euro reprezintă contribuția Comisiei Europene prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), iar diferența de aproximativ 22,4 milioane de euro este asigurată de Guvernul României.

„Din totalul plăților efectuate de AFIR în luna februarie și în prima parte a lunii martie, 103,6 milioane de euro au fost destinate beneficiarilor intervențiilor prevăzute de Planul Strategic 2023 – 2027, iar alte 54,1 de milioane de euro au fost transferate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2022 atât pentru proiectele de investiții, cât și pentru măsurile de mediu și climă”, se precizează în comunicatul Agenției.

Partea cea mai consistentă a plăților efectuate de AFIR în această perioadă au reprezentat-o plățile compensatorii pentru mediu și climă și pentru zonele afectate de constrângeri naturale, care s-au ridicat la circa 104 milioane de euro.

Totodată, au mai beneficiat de plăți tinerii fermieri – 8 milioane de euro, beneficiarii proiectelor de investiții în exploatațiile agricole și pomicole – 19 milioane de euro, dar și beneficiarii proiectelor de investiții în sectorul procesării agricole – 2,5 milioane de euro. De asemenea, s-au efectuat plăți de 3,5 milioane de euro pentru primele de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor, precum și plăți de 5,2 milioane de euro pentru investiții în drumuri agricole și în infrastructura de irigații.

„Reamintim că fondurile europene nerambursabile sunt acordate după ce sunt verificate conform procedurilor în vigoare și autorizare la plată de către experții AFIR, pe baza cererilor de plată primite de la beneficiari. Aceste fonduri sunt plătite în conformitate cu contractele de finanțare încheiate și angajamentele asumate”, se mai precizează în comunicatul citat.

Citește și: Fonduri europene 2025 – Se amână noile măsuri? Anunțul directorului AFIR, Adrian Chesnoiu
Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.