
NOU: 248 de lei/cap de animal – sprijin pentru crescătorii de ovine/caprine

Guvernul pregătește o nouă schemă de sprijin pentru crescătorii de ovine/caprine pentru daunele economice suferite în contextul secetei pedologice din agricultură din perioada septembrie 2023-august 2024.
În acest sens, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat joi, pe site-ul instituției, un proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile.
Cum se acordă sprijinul
Potrivit actului normativ, sprijinul financiar de urgență se acordă crescătorilor de ovine/caprine sub formă unui grant în cuantum de 248 lei/cap tineret femel.
Plățile sumelor reprezentând grantul se efectuează până la data de 30 aprilie 2025. Proiectul de hotărâre prevede că, pentru conturi invalide, se pot efectua plăţi şi după această, dar nu mai târziu de 30 iunie 2025.
De reținut că sprijinul se acordă pentru un efectiv de tineret femel ovin/caprin cuprins între 50 capete – 300 capete/beneficiar, deținut la data de 31 august 2024, în exploatații cu cod ANSVSA cu minimum 50 capete tineret femel ovin/caprin.
Sumele totale care se pot acorda unui beneficiar se stabilesc prin înmulțirea grantului de cu efectivul eligibil de tineret femel ovin/caprin, astfel cum este definit la art 6 lit.c) din actul normativ.
Solicitanţii cu un efectiv mai mare de 300 de capete tineret femel ovin/caprin beneficiază de sprijin financiar de urgență calculat la nivelul a maximum 300 de capete tineret femel ovin/caprin per beneficiar, cu condiția să dețină minim 50 capete/exploatație cu cod ANSVSA.
Resurse financiare
Proiectul de hotărâre prevede că resursele financiare necesare implementării schemei sunt de 238.795.200 lei (echivalentul a 48.000.000 euro, la cursul de schimb de 4,9749 lei pentru 1 euro) și se asigură astfel:
a) 107.457.840 lei (21.600.000 euro), finanțare externă nerambursabilă prin Fondul European de Garantare Agricolă, pusă la dispoziția statului român în conformitate cu art.1, alin.(2) lit. e) Regulament.
b) 131.337.360 lei, (26.400.000 euro), care se asigură de la bugetul de stat în conformitate cu prevederile art.1, alin.(8) din Regulament, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2025 în cadrul capitolului 83.01 ,,Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare”, titlul Subvenții, art.40.15 Sprijinirea producătorilor agricoli.
Proiectul de act normativ prevede că „în cazul în care suma totală de plată determinată, care urmează să fie acordată beneficiarilor, depășește resursele financiare totale prevăzute la alin. (1), suma cuvenită fiecărui beneficiar se reduce proporțional”.
Beneficiari și condiții
Potrivit prevederilor proiectului de hotărâre, beneficiarii noii scheme de sprijin sunt producătorii agricoli, crescători de ovine/caprine persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.182/2016, cu modificările și completările ulterioare, precum și societăți agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și compeltările ulterioare și/sau persoane juridice, cu cerere de plată pentru anul 2024 eligibilă pentru sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilităţii, intervenţia PD-01, din PS 2023-2027.
Pentru a beneficia de sprijinul financiar de urgență, crescătorii de ovine/caprine trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
a) să fie înregistrați în registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI și să dețină cod unic de înregistrare atribuit de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA);
b) să aibă cerere eligibilă pentru sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilităţii, intervenţia PD-01, din PS 2023-2027, în anul de cerere 2024;
c) să detină un efectiv de tineret femel ovin/caprin de minimum de 50 capete/fiecare exploatație, cu cod ANSVSA, cu vârsta de 1-12 luni, înscris în BND la data de 31 august 2024;
d) să deţină, în ziua anterioară începerii perioadei de depunere a cererii un efectiv de femele adulte ovine/caprine, înscris în BND, cu vârsta minimă de 12 luni în ziua anterioară începerii perioadei de depunere a cererii, cel puțin egal cu efectivul de tineret femel pentru care se solicită sprijin financiar.
Documente necesare
Beneficiarii care îndeplinesc condițiile prevăzute mai sus depun la centrele judeţene/locale ale APIA, respectiv centrul APIA din municipiul Bucureşti, unde au depus cererea de plată pentru anul 2024/pe raza județului unde au sediul social/domiciliul sau unde dețin exploatația cu cod ANSVSA cu efectivul cel mai mare, o cerere de solicitare a sprijinului financiar de urgență conform modelului prevăzut în anexa nr.1 însoţită de:
a) copie a B.I./C.I. al/a solicitantului sau al/a reprezentantului legal, dacă cererea este depusă prin reprezentant legal/împuternicit;
b) împuternicire/procură notarială şi o copie a B.I./C.I. al/a unui reprezentant, după caz;
c) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului /a actului în baza căruia își desfășoară activitatea, după caz al/a solicitantului, împuternicire și o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal, în copie, după caz;
d) dovadă cont activ de disponibilități bancă/trezorerie
Documentul care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute la art.6 lit.c) și d) din actul normativ, din care rezultă efectivul de tineret femel ovin/caprin, cu vârsta de 1-12 luni deținut/exploatație cu cod ANSVSA la data de 31 august 2024, precum și efectivul de femele adulte ovine/caprine, înscris în BND, cu vârsta minimă de 12 luni în ziua anterioară începerii perioadei de depunere a cererii, este emis, la solicitarea beneficiarului, de către utilizatorii Sistemului naţional de identificare şi înregistrare a animalelor, denumit în continuare SNIIA. Documentele emise de utilizatorii SNIIA transmise electronic către centrele judetene/locale APIA se vor genera, printa și atașa la dosarul cererii de solicitare a sprijinului financiar de către funcționarul responsabil de primirea cererii.
Cererea de solicitare a sprijinului financiar de urgență și documentele prevăzute mai sus se depun în termen de maximum 20 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Documentele depuse în copie de către beneficiar vor purta sintagma „conform cu originalul“, vor fi datate și însușite prin semnătură de către beneficiar.
Beneficiarul sprijinului financiar de urgență poate să fie diferit faţă de deţinătorul animalelor de la data de 31 august 2024 pentru următoarele cazuri, cu condiţia ca data schimbării formei de organizare/radierii să fie cuprinsă între 31 august 2024 şi data depunerii cererii de solicitare:
a) beneficiarul este persoană fizică autorizată PFA, întreprindere individuală – II, întreprindere familială – IF, iar animalele figurează în BND la data de 31 august 2024 pe CNP-ul reprezentantului PFA, II, IF;
b) beneficiarul persoană fizică – CNP-ul reprezentantului PFA/II/IF, iar animalele figurează în BND la data de 31 august 2024 pe cod unic de înregistrare – CUI al PFA/II/IF.
Proiectul de Hotărâre de Guvern privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile poate fi consultat pe larg pe site-ul MADR, în secțiunea „Transparență decizională”.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.































3 comentarii
Daca am 49 femele și un mascul ,
beneficiez?
Să fie cea ce s-a publicat am 100 caprine este esențial acest ajutor
Nui corect trebuia sa dea la tot efectivul nu doar la tinetet, este tot o hoție, sa primească aia mari nu si amărâți…