Uscăciunea pune stăpânire pe pajiști: „Animalele mănâncă pământ!” – VIDEO
Crescătorii de animale au mari bătăi de cap și anul acesta. Abia suntem la început de vară, iar uscăciunea a pus deja stăpânire pe mai toate islazurile din Câmpia Română. Vitele abia mai găsesc smocuri de iarbă, iar în lipsa pășunatului stocurile de nutreț se vor epuiza rapid și nu vor fi suficiente pentru restul […]
AFIR – Finanțare nerambursabilă de până la 10 milioane de euro/proiect pentru procesarea produselor agricole. Tipuri de investiții și condiții de eligibilitate
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a pus în dezbatere publică Ghidul solicitantului pentru investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, cu finanțare prin intervenția DR-23 din Planul Strategic 2023 – 2027. Potrivit documentului, […]
AZI, la Guvern: Încă 650 de milioane de lei pentru o schemă de ajutor de stat pentru fermieri!
Guvernul a decis în şedinţa de vineri să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”, cu încă 650 de milioane de lei, ajungând la o alocare financiară totală de peste 1,4 miliarde lei. Prin această schemă de ajutor de stat, Guvernul acoperă o mare parte a dobânzii pentru creditele luate de beneficiari prin […]
Fermierii din Ucraina, supărați pe propriul guvern! Kievul le impune prețuri minime de export!
Intenția Guvernului Ucrainei de a stabili preţuri minime de export pentru unele produse agricole va perturba comerţul, va reduce exporturile de cereale şi va provoca pierderi fermierilor, a avertizat joi Uniunea Traderilor de Cereale (UGA), care solicită suspendarea schemei, transmite agenția Reuters, citată de AGERPRES. Ucraina se află într-o situație delicată: pe de-o parte, caută […]
Secetă SEVERĂ la porumb și floarea soarelui! Când urmează ploile
Culturile de primăvară, în speță porumbul și floarea soarelui, suferă în aceste momente din cauza secetei prezente în aproape toate zonele agricole importante din țară. Nici ploile de săptămâna trecută nu au reușit să ajute foarte mult situația, pentru că acestea nu s-au infiltrat suficient de adânc în pământ, explică șeful laboratorului de agrometeorologie din […]
Avertizare METEO – Grindina și furtunile vor lovi din nou!
După episodul se săptămâna trecută care a produs inundații și pagube uriașe în culturile agricole din mai multe zone ale țării, meteorologii avertizează că perioada de coșmar abia începe! Pe parcursul acestei veri, aceste fenomene meteo extreme se vor repeta cu o frecvență mult mai mare decât în mod obișnuit, susține șeful laboratorului de agrometeorologie […]
Prețul grâului în Portul Constanța – Ce îi așteaptă pe fermierii care recoltează acum marfa
După maximul atins în luna mai, când prețul grâului a ajuns la valori de peste 230 de euro/tonă în Portul Constanța, cotațiile au luat-o din nou la vale și au mai tăiat din elanul fermierilor care sperau la profituri semnificative în acest sezon. Factorii principali care au influențat această scădere sunt atât prognozele bune de […]
ADAMA: 10 ani de existență a brandului la nivel global și unul dintre cele mai diversificate portofolii de substanțe active din lume
ADAMA Agricultural Solutions România și Grupul ADAMA, lider mondial în industria produselor pentru protecția plantelor, aniversează 10 ani de existență a brandului ADAMA pe piață la nivel global. Cu această ocazie, compania își reafirmă angajamentul ferm de a livra inovație și valoare adăugată pentru fermierii din România și din întreaga lume, astfel încât aceștia să […]
Sporiți Recolta de Rapiță cu KWS: Cu un pas înainte
Cultivatorii de rapiță se confruntă cu numeroase provocări, pornind încă de la înființarea culturii, continuând cu o multitudine de intervenții de-a lungul perioadei de vegetație pentru asigurarea sănătății plantelor și, într-un final, culminând cu identificarea celei mai atractive oferte pentru vânzarea recoltei (contractare future, la recoltare sau cu depozitare prealabilă). În ultimii ani, KWS și-a […]