Noaptea de Sânziene: Tradiţii şi obiceiuri: Ce trebuie să ştii despre această noapte

Noaptea de Sânziene: Tradiţii şi obiceiuri: Ce trebuie să ştii despre această noapte Agricultura

Sărbătoarea Sânzienelor este considerată a fi şi momentul cel mai bun, la mijlocul verii, pentru culegerea plantelor de leac, dar şi de descântec. Astfel, în Noaptea de Sânziene, femeile merg să culeagă flori şi ierburi, care vor fi folosite contra bolilor şi altor rele. Legendele spun că sânzienele, nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin […]

Magiunul de prune Topoloveni, ingredientul minune în cadrul unui workshop de gătit la Academia Culinară Mathallen din Oslo

Săptămâna aceasta a fost reluată promovarea prin fonduri europene, în Norvegia a magiunului de prune Topoloveni, produs de noi, Sonimpex Topoloveni prin programul Eureka ‘Descoperiți comorile Europei’. Implementarea acestui program a fost realizată de firma grecească ECONOMOTECHNICHI . În comunicatul trimis cu această ocazie se arată că aceasta „este a treia și ultima participare la […]

Recomandări pentru combaterea efectelor caniculei asupra animalelor şi alimentelor

Recomandări pentru combaterea efectelor caniculei asupra animalelor şi alimentelor Agricultura

În situația condițiilor meteorologice cu temperaturi ridicate peste media specifică zonei geografice, cu avertizare ‘cod portocaliu’ sau ‘cod roșu’, pentru asigurarea statusului de sănătate a efectivelor de animale și siguranța produselor alimentare, personalul din rețeaua sanitară veterinară atenționează operatorii economici care dețin exploatații cu animale și păsări, taberele de vară pentru animale, unități care abatorizează […]

ANT: Anul acesta ar putea fi cel mai bun după 1989 pentru turismul românesc

finanțare

Turismul românesc ar putea consemna o creștere de cel puțin 18% în 2016, care ar deveni astfel cel mai bun an de după 1989, a declarat, joi, Anca Pavel-Nedea, președintele Autorității Naționale pentru Turism (ANT), în cadrul conferinței internaționale „Managementul integrat al calității pentru destinațiile turistice: cheia pentru competitivitate”. „Sunt optimistă și cred că putem […]

Meteorologii prelungesc până sâmbătă atenționarea Cod galben de caniculă . Vezi ce regiuni vor fi afectate!

Meteorologii prelungesc până sâmbătă atenționarea Cod galben de caniculă . Vezi ce regiuni vor fi afectate! Agricultura

Meteorologii au prelungit până sâmbătă, 25 iunie, atenționarea Cod galben de caniculă persistentă și disconfort termic accentuat, aceasta fiind emisă pentru 10 județe din vestul și sudul țării. Județele afectate sunt Giurgiu, Teleorman, Gorj, Dolj, Mehedinți, Caraș Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 24 — 25 iunie, […]

Bihor: Livadă superintensivă de meri și peri, unică în țară

Bihor: Livadă superintensivă de meri și peri, unică în țară Agricultura

Un tânăr bihorean de doar 24 de ani din satul Hidișelul de Sus, Francesco Tommasi, a înființat, pe o suprafață de 20.000 de metri pătrați, o livadă superintensivă de măr și păr cu o densitate de plantare de peste 6.000 de pomi la hectar, unică în țară. Distanța dintre pomi este de numai 30 de […]

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.