17 septembrie 2021 - 15:44

Vizita in judetul Dolj. PROBLEMELE sectorului, prezentate de fermieri

Ministrul Agriculturii Adrian Oros a fost recent în vizită în județul Dolj unde a discutat cu fermierii despre problemele specifice ale zonei din sectorul agricol.

Oficialul a fost la amenajarea de irigații Nedeia-Măceșu, canalul CD7. Acolo, ministrul agriculturii a analizat stadiul lucrărilor de reabilitare a stației de pompare de bază SPA1 Nedeia, precum și a stațiilor de repompare SRP3 Segarcea, SRP4, SRP5 și SRP7 și a canalului de aducțiune.

Ministrul Agriculturii a readus în atenția celor prezenți că prin programul european de relansare economică, MADR va elabora și aplica Strategia de gestionare a apei, care ar trebui fundamentat până la finalul lunii octombrie pentru a obține finanțare.

55.387 ha sunt deservite de amenajarea de irigaţii, amplasată în partea de sud a Olteniei, în zona centrală a Câmpiei Olteniei. Totodată, staţiile de repompare (SRP) 4, 5 și 7 deservesc o suprafață de 17.284 ha. Adrian Oros a subliniat importanța creșterii suprafeței amenajate pentru irigații astfel încât să se poată asigura producții stabile.

Adrian Oros a reamintit că va fi gratuită apa pompată pe principalele canale de aducţiune şi distribuţie ale ANIF, până la staţiile de punere sub presiune, şi în anul 2020, și în viitor.

Suprafata irigată în 2020, 149.535 ha, situează județul Dolj pe locul doi la nivel de țară.

Intalnire cu legumicultorii locali

Ministrul Agriculturii s-a întâlnit și cu legumicultorii locali, din comuna Ișalnița. Aceștia au prezentat oficialului de la MADR problemele cu care se confruntă, în mod special cele legate de desfacerea produselor și susținerea fermei de familie.

Adrian Oros a vizitat și ferma de familie a lui Badea Nicolin Iulian, care cultivă tomate, pe o suprafață de circa trei mii de metri pătrați, în 14 solarii.

„Prin PNS 2021-2027 vom finanța construcția de solarii si sere, astfel încât fermierii sa cultive orice fel de legume, în funcție de cerintele pieței, iar activitatea lor, să fie una rentabilă!”, a declarat Adrian Oros la Ișalnița, județul Dolj.

Oficialul a subliniat și importanța asocierii în cooperative pentru ca micii fermieri să devină competitivi pe piață și să aibă putere de negociere atât pentru achiziția de inputuri cât și pentru comercializarea produselor agricole.

Problemele punctuale din județul Dolj

La Palatul administrativ din Craiova a fost organizată și o ședință de lucru cu instituțiile din județul Dolj, subordonate MADR, la care a participat Adrian Oros. La ședință, s-au discutat problemele punctuale, printre care:

  • schemele de compensare a pierderilor din cauza pandemiei Covid-19, acordate atat celor din sectorul vegetal (inclusiv legumicol), precum si sectorului zootehnic,
  • stadiul programelor Ministerului Agriculturii,
  • starea sistemului de irigații din județ și utilizarea finanțărilor care vor fi acesate prin Planul Național de Relansare și Reziliență pentru finalizarea tuturor lucrărilor la amenajările de îmbunătățiri funciare din județ,
  • necesitatea reevaluării activității de cercetare și a instituțiilor de învățământ agricol și acordarea sprijinului acolo unde există performanță.

La ședința de lucru au fost prezenți și Nicușor Roșca – Prefectul județului Dolj, ministrul Tineretului și Sportului – Ionuț Stroe, deputatul Nicolae Giugea și senatorul Mario Ovidiu Oprea.