24 iulie 2021 - 22:37

Oros: Romania risca sa PIARDA banii pentru irigatii daca nu face acest lucru

România riscă să piardă banii europeni destinați Strategiei de Gestionare a Apei, dacă nu fundamentează programul până la finalul lunii octombrie, astfel încât să-l trimită Comisiei Europene, a avertizat ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Potrivit Agerpres, șeful MADR a subliniat că până în 2023 trebuie contractate toate lucrările pentru infrastructura de irigații, desecare și drenaj, iar până în 2026 trebuie cheltuiți banii destinați acestor lucrări.

“Noi, până la finele lunii octombrie, trebuie să fundamentăm foarte bine acest program, să-l trimitem la Comisie, pentru că doar aşa vom primi aceşti bani, iar până în 2023 trebuie contractate toate lucrările, deschise toate şantierele pentru că până în 2026 trebuie cheltuiţi toţi aceşti bani. Mă gândesc foarte serios la capacitatea administrativă pe care o are acum statul român de a gestiona un asemenea program, dar şi la capacitatea de execuţie care există acum în ţară, în aşa fel încât dacă la finele lui octombrie vom obţine acei bani să-l şi finalizăm şi banii respectivi să-i cheltuim cât mai cu folos astfel încât cei care se vor întâlni aici la acest eveniment după 2027 să nu mai discute despre meteodependenţa agriculturii României, să discute despre alte subiecte care atunci vor fi actuale şi vor constitui provocări”, a precizat Adrian Oros la cea de 11-a ediție a conferinței Pria Agriculture.

Ministrul agriculturii a mai declarat că țara noastră trebuie să se inspire de la alte țări care au deja sistemele de irigații, desecare și drenaj bine puse la punct. Potrivit lui, valoarea lucrărilor se va ridica la 6 miliarde de euro, și vor fi finanțare prin Programul Naţional de Relansare Economică şi Creşterea Rezilienţei.

”Nu ştim ce se va întâmpla peste un an, nu ştim ce se va întâmpla peste doi ani, peste 10 ani şi nu cred că ar trebui să mai stăm pasivi, să rămânem o agricultură meteodependentă. Sunt fermieri care au făcut acest lucru pe banii lor şi şi-au rezolvat, ca să zic aşa, această problemă, dar sunt suprafeţe întinse agricole unde fie nu au fost niciodată sisteme de irigaţii şi acum sunt necesare, fie acestea au fost, dar în timp au fost depreciate”, a mai adăugat Adrian Oros.