VIDEO Cum te înscrii în ”Rabla pentru tractoare” – Ghidul complet, pas cu pas

Rabla pentru tractoare

Luni, 12 mai 2025, la ora 10:00, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) dă startul înscrierilor persoanelor fizice în programul ”Rabla pentru tractoare”. Astfel, toți cei care vor să se înscrie în program trebuie să își pregătească documentele necesare și să completeze cererea de finanțare în aplicația AFM.

Reprezentanții instituției au realizat și un ghid video în care arată, pas cu pas, ce trebuie să facă potențialii beneficiari, astfel încât cererile lor să fie încărcate corect în aplicație, video care poate fi urmărit la finalul articolului.

Reamintim că ”Rabla pentru tractoare” oferă două categorii de finanțări: una e de 65% din valoarea tractorului nou pe care vreți să îl cumpărați, iar cea de a doua este de 80% și merge către tinerii fermieri cu vârsta de maximum 40 de ani. Așadar, un sprijin de 35.750 euro, respectiv 44.000 euro.

Actele necesare pentru înscrierea în program sunt următoarele: actul de identitate, certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat și cel privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, atestatul de producător.  

 

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

2 răspunsuri

  1. Vă salut,unde trebuie să depun actele,am 51 ani dacă nu am suma necesară de achitat un tractor de 70-80 cp se poate achita și în rate restul până la 100%?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.