Vești uriașe pentru fermieri – Îngrășămintele românești revin în forță

îngrășăminte Azomureș

Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, este în negocieri pentru preluarea Azomureș. Tranzacția ar putea fi finalizată până la sfârșitul anului, spune ministrul energiei, Sebastian Burduja, iar odată cu aceasta va fi reluată și producția de îngrășăminte, care ar putea asigura peste jumătate din necesarul de fertilizanți de care au nevoie fermierii români.

Astfel, ținând cont și de exploatarea de la Neptun Deep, România se află în fața unei șanse istorice, urmând să aibă o producție de gaz dublă față de cea din prezent, prin care își va consolida statutul de lider în domeniu la nivelul UE și va valorifica această resursă nu doar pentru consumul cetățenilor, cât și în industrie.

”Inteligent din partea României ar fi nu doar să pună acest gaz în slujba românilor, să-l ducă în casele românilor, dar și să îl valorifice în economie, deci să-i dea dea valoare adăugată. O întrebuințare a gazului este pentru o producția de îngrășăminte chimice. De aceea, încă de acum șase luni de zile poate mai mult de atât, am discutat cu Romgaz și au fost tatonări și cu Azomureș pentru această preluare.

Romgaz a luat deja decizia să angajeze o firmă de specialitate. Un proces de achiziție înseamnă o muncă de analiză, de evaluare, de due dilligence cum se spune, destul de laborioasă și destul de costisitoare, dar procedura a fost declanșată, deci în următoarele luni de zile, până la finalul anului vrem să avem o decizie finală luată și eu am încredere că va fi una pozitivă, pentru că e în interesul strategic al României să își producă îngrășăminte pentru piața internă și nu numai, chiar și pentru piața europeană și dincolo de ea, dacă vor fi competitive, și ca o rațiune de securitate națională, să nu depindem de importuri pentru agricultura noastră, dar și ca o rațiune de inteligență economică.

Dacă Romgaz ar prelua activele de acolo, atunci ar putea să internalizeze aceste procese de producție și să găsească echilibrul optim între prețul gazului și prețul final al îngrășămintelor chimice, care ar fi probabil și la o calitate foarte bună pentru piața românească”, a precizat ministrul Sebastian Burduja, la Digi24.

Totodată, ministrul agriculturii, Florin Barbu, susține că se gândește deja la un mecanism prin care să faciliteze accesul fermierilor români la îngrășămintele care ar urma să fie produse de Romgaz, în baza adeverințelor eliberate de APIA.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un comentariu

  1. Numai dacă nu îl fura austrieci tot gazul . La cum se ascunde conducta de gaz prin Romania fără să lase nici un metru cub de gaz pentru Români ce spuneți e frecție la picior de lemn mai pe ROMANESTE . PACALEALA. Au pus primarii să semneze în alb că le racordează primăriile și ce să vezi nu au voie sa racordeze nimeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.