„Vedeta” de la oi, așa-zisul Ghiță Ciobanul, denunțător la DNA. 12 persoane trimise în judecată

Istoria cu „vedeta” de la oi Ghiță Ciobanul și denunțurile lui la DNA, începută în 2020, a intrat într-o nouă etapă, ajungând în sfârșit la faza pe tribunal.

12 fermieri, medici veterinari și ingineri zootehniști au fost trimiși în judecată de DNA pentru că ar fi vrut să fraudeze fondurile europene pe baza unor acte false privind rasa oilor pe care le dețin, se anunță comunicat al instituției anticorupție transmis vineri.

După cum Agro TV a mai scris aici, unul dintre denunțători este Gheorghe Dănulețiu, cunoscut publicului drept Ghiță Ciobanul, care în dosar are calitatea de martor.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au trimis în judecată, în stare de libertate și sub control judiciar, 12 inculpați (crescători de ovine, medici veterinari, ingineri zootehniști etc.), pentru încercarea de fraudare a fondurilor europene pentru zootehnie, prin folosirea de certificate falsificate de atestare a unei rase de ovine. Cei 12 inculpați au fost trimiși în judecată pentru următoarele infracțiuni: tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene (săvârșite sub diferite forme de participație); luare de mită; fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată; falsificare a înscrisurilor în certificatele zootehnice sau în alte evidențe oficiale (din Legea zootehniei nr. 32/2019)”, se arată în comunicatul DNA.

În rechizitoriul din ceea ce presa a numit dosarul „Ghiță Ciobanul”, procurorii anticorupție au reținut, în esență, următoarele:

„Cercetările în prezenta cauză au vizat modalitatea frauduloasă prin care mai mulți crescători de animale ar fi încercat să obțină fonduri europene nerambursabile de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în cadrul schemei de Sprijin Cuplat Zootehnic (SCZ)-campania 2021, care are în vedere tocmai încurajarea procesului de ameliorare a rasei de ovine Țurcană pe teritoriul României, în acord cu strategia promovată la nivelul statelor membre UE.
Concret, în anii 2020 şi 2021, cinci dintre inculpați ar fi intrat în posesia unui număr de 58 de certificate zootehnice care ar fi fost emise pe baza unor înscrisuri falsificate de medicii veterinari David Alin Cătălin şi Dănescu Constantin Ionuţ, de inginerul zootehnist Pascariu Lucian şi de controlorul implicat în culegerea datelor genetice şi performanţelor ovinelor implicate în procesul de ameliorare a rasei de ovine Ţurcană. Documentele respective, emise de o asociație de crescători de ovine din județul Hunedoara, care gestionează, la nivel național, Registrul Genealogic al rasei de ovine Țurcană, atestau că cele 58 de ovine, masculi, sunt animale de rasă pură, cu toate că animalele nu existau în realitate”, se mai precizează în comunicatul transmis de DNA.

Procurorii anticorupție mai arată în rechizitoriu că inculpatul Pascariu Lucian ar primit de la unul dintre cei cinci inculpați suma de 2.000 lei, pentru „ajutorul” acordat.

„Ulterior, certificatele respective ar fi fost vândute (900-1.000 lei/bucată) împreună cu mijloacele oficiale de identificare (crotalii) unor fermieri de pe raza județelor Timiș, Arad și Caraș-Severin care le-au folosit în relația cu A.P.I.A pentru a dovedi îndeplinirea condiţiei necesare de obținere a fondurilor nerambursabile (un berbec cu certificat zootehnic la un număr de 35 de femele ovine). În realitate, fermierii nu aveau în exploataţie astfel de animale de reproducţie de rasă pură Ţurcană”, se mai arată în comunicatul DNA

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiș cu propunerea menținerii măsurilor preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole