TIMP LIMITAT! APIA primeste cererile pentru acordarea despagubirilor la seceta

APIA

Fermierii pot depune cererile pentru acordarea despăgubirilor la secetă începând de astăzi, 03 Septembrie 2020! Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că timp de 10 zile lucrătoare, adică până la data de 15 septembrie 2020, primește cererile de solicitare a ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică. APIA va lucra inclusiv în zilele libere de sâmbătă și duminică 05-06 septembrie și 12-13 septembrie.

Formularul cererii de solicitare a ajutorului de stat  poate fi descărcat la următorul link http://bit.ly/cerere-solicitare-ajutor-stat-seceta.

Cererile se depun la Centrele locale/ judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al Municipiului Bucureşti pe raza cărora/căruia a fost depusă Cererea unică de plată în Campania 2020

Cererea de solicitare a ajutorului de stat, însoţită de documentele solicitate poate fi transmisă la Centrele județene/locale APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti şi prin fax sau poştă sau în format electronic prin e-mail.

Beneficiari: 

  1. a) producătorii agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare;
  2. b) producătorii agricoli persoane juridice, cu excepția grupurilor de producători.

Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor care au înființat în toamna anului 2019 următoarele culturi: – grâu, secară, triticale, orz, orzoaică, ovăz, rapiță.

Beneficiarii trebuie să îndeplinescă cumulativ următoarele condiții :

a) să deţină proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat până la data de 15 iunie inclusiv, în care procentul de calamitare este de peste 30% aferent culturii calamitate;

b) suprafața calamitată să reprezinte un procent de peste 30% din suprafața totală declarată în Cererea unică de plată în anul 2020, aferentă culturii calamitate;

c) să fie înregistraţi în evidenţele APIA în anul 2020, cu Cerere unică de plată 2020;

d) nu se afla în dificultate, respectiv reorganizare, lichidare sau în faliment la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului.  

Atenție!!! Suprafața pentru care se acordă ajutorul de stat nu poate depăși suprafața culturii declarate în cererea unică de plată depusă în cadrul Campaniei 2020.

Prin excepție beneficiarii care au suprafețe calamitate cu culturile menționate, confirmate prin procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, care au fost întoarse sau nu au mai fost însămânțate după calamitare și nu se regăsesc, în totalitate sau parțial, în cererea unică de plată 2020, suprafețele calamitate avute în vedere pentru ajutorul de stat sunt cele menționate în procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor.

Pentru acești beneficiari ajutorul de stat se acordă pentru suprafațele confirmate prin procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, dar nu mai mult de suprafața declarată cu teren arabil în cererea unică de plată din Campania 2020.

Cererea de solicitare a ajutorului de stat va fi însoțită de următoarele documente:

a) copie a procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor;

b) coordonate bancare în condițiile în care nu se mențin coordonatele bancare existente la Cererea  unică de plată 2020.

Atenție!!! Dacă documentul de identificare a coordonatelor bancare existent la dosarul cereri de plata depuse la APIA nu se modifică acesta rămâne valabil și pentru acordarea ajutorului de stat. 

Documentele depuse în copie de către beneficiar, vor purta sintagma “conform cu originalul”,vor fi datate și însușite prin semnătură de către beneficiar.

Cuantumurile maxime ale ajutorului de stat, potrivit actului oficial publicat în Monitorul Oficial, se regăsesc în tabelul de mai jos:

Cultura

Cuantum ajutor de stat 

(lei/ha)

Grâu

925,0

Secară

925,0

Triticale

805,0

Orz

912,0

Orzoaică

951,0

Ovăz

772,0

Rapiță

1002,0

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.