Subvenția pentru oieri, de 60 EURO/cap de animal – Ultimele informații de al Ministerul Agriculturii

subventii apia crescatorii de oi ovine oi si capre oieri ANZ

Oierii care au fost afectați de izbucnirea focarelor de pesta micilor rumegătoare pe teritoriul României încă așteaptă să primească banii promiși de Ministerul Agriculturii. Ministrul Florin Barbu le-a promis acestora că le va acorda o subvenție de 60 de euro pe cap de tineret ovin, însă măsura nu s-a concretizat până în acest moment.

Întrebat de jurnalistul Ovidiu Ghinea care este situația acestei subvenții, șeful MADR a explicat că schema de sprijin a fost notificată către Comisia Europeană și în acest moment se așteaptă aprobarea de la Bruxelles. Ministrul este încrezător că aceasta va veni în scurt timp, iar oierii își vor primi banii.

”A fost notificată la Comisia Europeană, aștept răspunsul. Vor primi pentru tineretul ovin între 1 lună și 12 luni, care s-au aflat în ferme la 31 august, până la 300 de capete pe fermă, câte o subvenție de 60 de euro pe mieluță, adică 300 de lei pe fiecare cap de animal”, a precizat Florin Barbu pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Subvenția a fost propusă în contextul în care oierii au fost nevoiți să țină animalele în ferme mai mult decât se așteptau, în condițiile în care transportul de animale a fost mult îngreunat și în unele cazuri oprit complet, din cauza pestei micilor rumegătoare. Astfel, fermierii au avut cheltuieli semnificativ mai mari decât preconizau în a doua parte a acestui an, fără să poată să-și amortizeze cheltuielile prin vânzarea animalelor.

Citește și: Ajutor de 3 lei pe zi pentru fiecare animal – Promisiunea ministrului Barbu pentru oieri

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

2 comentarii

  1. La paștele cailor, nici 20 de euro la SCZ nu i-au dat i-au înjumătățit. Sunt niște mincinoși nu sa înmulțit efectivul de oi dimpotrivă a scăzut, nu au tâlharii bani cine mai știe ce fac ei. Mojneagul Daia nu ne mințea ce promitea da,.unii nu încăpeau de el dar iată că ăsta ce minte e bun.

  2. Ajutorul pentru secetă la bovine se lasă așteptat ținând cont că foraje nu sunt .ce aveți de gând cu specia bovine de lapte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.