
Sindicatul Fermierilor Patrioți cere demiterea șefilor din APIA și din MADR! Ștefan Muscă: „Vor să ne falimenteze!”


Fermierii români sunt din ce în ce mai nemulțumiți de încurcăturile create de controlul prin satelit al culturilor și, implicit, acuză mari întârzieri la plata subvențiilor APIA, situație care riscă să se agraveze odată cu recent anunțata grevă generală a funcționarilor din teritoriu ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
În aceste condiții, prin vocea președintelui Ștefan Muscă, Sindicatul Fermierilor Patrioți din România anunță că va face demersuri pentru demiterea celor din conducerea APIA și a Ministerului Agriculturii care se fac vinovați de împiedicarea ori întârzierea plăților către fermieri, care, în astfel de condiții, se văd împinși către faliment.
„Dragi fermieri, noi când greșim plătim. Așa trebuie să plătească și funcționarii care nu își fac treaba! Săptămana viitoare vom cere demiterea celor care au condus APIA, până la secretarii de stat care au împiedicat și întarziat intrarea banilor de la APIA către fermieri, greu încercați de secetă, (de) prețul mare de producție și (de) prețul mic la cereale datorită (influențat de al –n.r.) celor din Ucraina. Cred că voit vor să ne falimenteze, iar grupuri de investiții straăine să ne ia pământurile și firmele”, a scris Ștefan Muscă pe rețelele sociale.
Citește și Ștefan Muscă își scoate ferma la vânzare! Vezi ce l-a făcut să ia această decizie!
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























