Sprijin financiar de 15.000 de lei pentru garduri electrice împotriva animalelor sălbatice

animale sălbatice

Administrația fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat un spirjin financiar de 70 de milioane de lei dedicat localnicilor care se află în pericol din cauza animalelor sălbatice. O gospodărie poate primi până la 15.000 de lei. 

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat prima listă de dosare aprobate în cadrul Programului privind protecția speciilor de faună sălbatică. Programul oferă sprijin financiar persoanelor fizice pentru instalarea de garduri electrice sau alte sisteme de protecție, cu scopul de a preveni pagubele provocate de animalele sălbatice.

În total 218 dosare au fost aprobate, cu o valoare cumulată de 2.555.707 lei, iar pentru alte 308 dosare au fost solicitate clarificări pentru aprobare ulterioară. Prin acest program, beneficiarii pot primi până la 15.000 de lei pentru achiziția și instalarea sistemelor de protecție. Bugetul total alocat este de 70 milioane lei.

„Este un sprijin real pentru comunitățile care se confruntă cu probleme cauzate de animalele sălbatice. Protejăm viața, gospodăriile și culturile agricole, dar contribuim și la un echilibru între oameni și natură”, a transmis Florin Bănică, președintele AFM. 

Picture of Liliana Postica
Liliana Postica

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

4 răspunsuri

  1. Nesimțiților, cum ar fi sa lichidați mistreții fara să dați atâția bani, din cauza lor se răspândește pesta porcina, și distrug și culturile in special cele de porumb

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.