Soție de primar, condamnată pentru fraudă cu subvenții APIA

subvenții APIA, contracte de arendă false

Nu există afront mai mare adus fermierilor care trudesc din greu ca afacerile lor să supraviețuiască decât obținerea de subvenții APIA prin fraudă. Iar când la mijloc se află și niscaiva încrengături politice, frustrarea este și mai mare.

Așa stau lucrurile și în cazul Florinei Sarca, soția primarului comunei bihorene Borod, Sorin Sarca, care s-a folosit de mai multe documente false pentru a obține subvenții APIA, după cum relatează bihon.ro,

E drept că aceasta a fost condamnată de Tribunalul Bihor la 2 ani de închisoare, însă cu suspendare, pe un termen de supraveghere de 2 ani, sub acuzația de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Din rechizitoriului prin care DNA Oradea a dispus, în 2021, trimiterea ei în judecată, femeia ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), mai multe documente în care erau consemnate date false și inexacte. Potrivit procurorilor anticorupție, în aprilie 2018, Florina Sarca ar fi declarat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Bihor o suprafață 12,47 hectare cu livezi cu pruni, meri, nuci şi aluni, deși, în realitate, femeia ar fi lucrat doar 1,33 hectare cu pruni, restul suprafeţelor fiind de fapt pajişti.

Astfel, Sarca a fi obținut pe nedrept subvenții APIA în valoare totală de 21.539 de lei în cadrul schemei de sprijin „M1.P1-Livezi-Sprijin conversia agric. Ecol”.

Potrivit DNA Oradea, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Bihor nu s-a constituit parte civilă în cauză deoarece prejudiciul invocat de procurori a fost achitat integral de inculpată.

Prin sentința pronunțată pe 17 martie, Tribunalul i-a interzis Florinei Sarca să fie aleasă în funcții sau autorități publice ori să ocupe o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani, și a obligat-o să muncească în folosul comunității timp de 60 de zile. Totodată, instanța a dispus anularea cererii unice de plată depusă la APIA în aprilie 2018.

Sentința nu este însă definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.