
Șeful APIA anunță plățile virate AZI în conturile a peste 575.000 de fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a avut parte de o săptămână plină, spune șeful instituției, Adrian Pintea. Subvenții consistente au fost autorizate la plată pentru sute de mii de fermieri înscriși în Campania 2022.
Potrivit șefului APIA, în perioada 16 octombrie – 16 decembrie 2022 a fost autorizată la plată suma de 1,66 miliarde de euro. Beneficiari sunt 695.049 fermieri, care au depus cereri în Campania 2022.
Din această sumă, 15,72 milioane de euro reprezintă plata regulară, care a început la data de 5 decembrie 2022. Această plată regulară a fost deja efectuată pentru 576.776 de fermieri.
Potrivit lui Adrian Pintea, pe lângă plățile regulare, APIA a mai efectuat săptămâna trecută plăți în valoare de 72,24 milioane euro, pentru schemele de măsuri de piață, comerţ exterior, promovarea produselor agricole şi ajutoare de stat.
”Îi asigur pe toți fermierii că vom continua autorizarea plăților în același ritm susținut, cu implicare și profesionalism, dar și de faptul că suntem și rămânem mereu echipa APIA, mereu aproape de fermieri”, a transmis Pintea.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.


































2 comentarii
De ce anul acesta n-am primit nici o parte din subvenție pănă la această dată?Nu vă ajung pe pensiile speciale,pentru hoții golănii?
Fermierii care suntem la teledetecție cînd vom avea banii în cont?